ANALIZĂ DINPORT.RO | Cum ne-ar putea fura veriga lipsă de 162 kilometri din nordul Iranului viitorul comercial al Portului Constanța

66 cititori.

Atunci când presa oficială de la Teheran a anunțat luni, 16 noiembrie, că Iranul și Rusia au bătut palma pe suma de 1,36 miliarde de euro pentru construcția segmentului feroviar Rasht–Astara, știrea a trecut aproape neobservată în buletinele de la București, îngropată sub dezbaterile despre comasarea județelor și moțiunile din Parlament. Este o greșeală de perspectivă care ne poate costa miliarde de euro în următorul deceniu.
Cei 162 de kilometri de cale ferată dintre orașul iranian Rasht (situat lângă țărmul sudic al Mării Caspice) și Astara (la granița cu Azerbaidjanul) nu sunt un simplu șantier local. Ei reprezintă ultima verigă lipsă din Coridorul Internațional de Transport Nord–Sud (INSTC) – o autostradă feroviară și maritimă de peste 7.200 de kilometri gândită de Moscova, Teheran și New Delhi pentru a lega porturile rusești de la Marea Baltică de porturile iraniene de la Golful Persic și Oceanul Indian, cu deschidere directă spre India și Asia de Sud-Est.

De ce este această linie o lovitură indirectă, dar devastatoare pentru Marea Neagră

Până acum, transportul de mărfuri între Rusia, Asia Centrală și piețele din sudul Asiei sau Orientul Mijlociu depindea în mare măsură de rutele maritime clasice – adică prin Strâmtorile Turciei (Bosfor și Dardanele) și Canalul Suez – sau de transbordări lente și costisitoare pe Marea Caspică. Odată cu finalizarea studiilor topografice și predarea terenurilor din această toamnă, urmate de acordul financiar de 1,36 miliarde de euro din 16 noiembrie, trenurile de marfă vor putea circula neîntrerupt pe șine de la Sankt Petersburg până la portul iranian Bandar Abbas, reducând timpul de tranzit cu aproape jumătate față de ruta maritimă prin Canalul Suez.
Pentru Portul Constanța, miza este uriașă și se joacă pe două planuri strategice:
    • Marginalizarea bazinului Mării Negre. În ultimii ani, România a mizat pe faptul că blocajele din nord și războiul din Ucraina vor transforma Constanța în principala poartă logistică între Asia și Europa Centrală, prin așa-numitul Coridor de Mijloc (Middle Corridor). Însă, în timp ce România se poticnește în birocrație, axa verticală Nord-Sud, izolată geopolitic de sancțiuni, extrage parțial fluxurile eurasiatice din ecuația Mării Negre. Lovitura pentru Constanța este una de relevanță: bazinul nostru maritim își pierde rolul de tranzit global pe această componentă, fiind transformat dintr-o intersecție strategică a continentelor într-o simplă fundătură logistică regională, blocată în propria-i sferă.
    • Bătălia pentru banii din tranzit și apariția piețelor paralele. Porturile trăiesc din taxele de operare, depozitare și tranzit ale mărfurilor internaționale. Deși marile linii maritime occidentale (precum Maersk sau MSC) și operatorii globali vor evita total coridorul iranian din cauza normelor stricte de conformitate și a sancțiunilor internaționale care vizează Teheranul și Moscova, INSTC creează o economie logistică paralelă. Volume uriașe de îngrășăminte, cereale, metale și produse petrochimice din blocul eurasiatic vor curge pe această axă feroviară securizată. Fiecare tonă absorbită de axa Moscova-Teheran-Mumbai înseamnă fluxuri care nu vor mai căuta niciodată rute alternative de tranzit spre Europa prin Marea Neagră.

România, prinsă în mocirla din ograda proprie

Cea mai mare vulnerabilitate a României în această competiție geopolitică a coridoarelor de transport nu vine din exterior, ci din propria incapacitate de a-și moderniza infrastructura de legătură. În timp ce specialiștii ruși și iranieni au finalizat deja rețeaua geodezică și au stabilit producția internă a echipamentelor feroviare pentru cei 162 de kilometri dintre Rasht și Astara (care includ 8 stații noi, 73 de poduri și 30 de pasaje), un tren de marfă care pleacă din Portul Constanța spre vestul Europei încă pierde zile întregi pe o infrastructură feroviară națională învechită, cu restricții de viteză și blocaje cronice în triaje.
Mai mult, blocarea parțială a cererii de plată nr. 5 din PNRR, anunțată chiar în aceeași zi de 16 noiembrie de Comisia Europeană, arată cât de greu reușește statul român să absoarbă fondurile europene gata puse pe masă. Din cauza eșecurilor administrative, proiectele vitale pentru rețeaua de transport electric și feroviar din Dobrogea bat pasul pe loc. În timp ce competitorii noștri geopolitici alocă bugete masive pentru a acoperi fizic verigile lipsă, Bucureștiul pierde finanțări nerambursabile din cauza incapacității de a îndeplini jaloane birocratice elementare.
În geopolitica transporturilor, marfa este ca apa: curge pe drumul cel mai scurt, mai rapid și mai previzibil. Dacă Bucureștiul nu va trata dezvoltarea conexiunilor feroviare ale Portului Constanța cu Europa Centrală ca pe o prioritate absolută de securitate națională, riscăm ca, peste câțiva ani, să privim de pe margine cum marile fluxuri comerciale ale lumii se reconfigurează la granițele noastre, lăsându-ne doar cu discursurile vomitive despre „poziția noastră geostrategică”…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.