42 cititori.
Evoluția pieței imobiliare de pe litoralul românesc scoate la iveală vulnerabilități majore în ceea ce privește conservarea patrimoniului istoric și atractivitatea pentru investitori. Cazul fostului complex gastronomic „Cazino” din Mangalia — clădire emblematică a modernismului postbelic — ilustrează nivelul administrației locale: dezinteresul (n.r. unii ar spune chiar corupția…) care au aruncat superbul oraș din perioada ceaușistă în neputința de a revitaliza activele istorice de mari dimensiuni.
Istoricul listărilor și situația pachetului imobiliar din Mangalia
Potrivit datelor publicate pe platformele de specialitate, pachetul imobiliar format din clădirea fostului Restaurant Cazino și Hotelul Solymar 2 (o unitate de 3 stele funcțională din anul 2018) este menținut la vânzare pentru suma de 4.990.000 euro.
Conform istoricului tranzacțiilor din regiune, proprietarul actual, omul de afaceri Răzvan Chivu, a achiziționat activele în anul 2015 de la lichidatorul judiciar al fostei companii de stat SC Mangalia SA, intrată la acea vreme în faliment cu obligații neachitate de peste 13 milioane de lei.
O primă tentativă publică de înstrăinare a clădirii a avut loc în primăvara anului 2022, când imobilul a fost evaluat la 4,4 miloane de euro. Ulterior, în iunie 2026, proprietatea a fost relocată pe piață la prețul actual, fiind promovată alături de extensia hotelieră mai mică pentru a spori atractivitatea portofoliului. Clădirea de bază, ridicată între anii 1956 și 1958 după planurile apereciatului arhitect Cezar Lăzărescu, se află de peste un deceniu într-o stare de conservare pasivă, nefiind utilizată în scopuri comerciale din cauza estimărilor mari privind investițiile necesare consolidării.
Situația financiară a Primăriei Mangalia și imposibilitatea exercitării dreptului de preempțiune
În dezbaterea publică locală se ridică frecvent problema motivelor pentru care municipalitatea nu intervine pentru răscumpărarea acestor repere arhitecturale. Dosarele de executare silită aflate pe rolul Tribunalului Constanța arată că Primăria Municipiului Mangalia se confruntă cu un blocaj financiar sever, având conturile poprite în mod repetat din cauza unor litigii istorice.
Potrivit notificărilor înaintate către instituțiile de control de către viceprimarul cu atribuții de primar, Paul Foleanu (PSD) (n.r. care a preluat atribuțiile de primar al municipiului Mangalia după ce fostul edil, fostul penelist Cristian Radu, a fost arestat preventiv într-un dosar DNA și, ulterior, și-a pierdut oficial mandatul în vara aceasta. El și-a pierdut definitiv mandatul printr-un ordin al Prefectului județului Constanța, ca urmare a faptului că nu și-a putut exercita atribuțiile timp de mai mult de 6 luni consecutive din cauza problemelor penale) instituția este obligată la plata unor sume considerabile în contul unor litigii vechi. Printre acestea se numără o datorie majoră și penalități acumulate în valoare de 22 milioane lei către furnizorul Callatis Therm SA (aflat de asemenea în faliment), precum și alte titluri executorii către companii private precum Bricohouse SRL. Așadar, această precaritate bugetară elimină posibilitatea legală sau practică a autorităților locale de a aloca fonduri pentru achiziția și reabilitarea clădirilor de interes cultural; singura intervenție administrativă a constat în emiterea unui Certificat de Urbanism, anul trecut, care stabilește că reglementările zonei permit un regim de înălțime de maximum P+4E+M pentru potențiale modernizări.
Istoria Complexului „Cazino” Mangalia
Povestea structurii începe la jumătatea anilor 1950, într-un context politic în care regimul de la București descoperea potențialul economic și propagandistic al vacanțelor de masă. Pentru transformarea radicală a sudului litoralului, autoritățile au apelat la cel mai prolific arhitect al perioadei, Cezar Lăzărescu.
Conceput între anii 1956 și 1958 și inaugurat oficial în 1960, Cazinoul a fost piesa centrală dintr-un complex urbanistic coerent integra o esplanadă modernă, plaja și hotelurile nou-construites în proximitate: Scala, Zenit, Astra, Orion și Zefir, legate printr-o promenadă coerentă. Lăzărescu a refuzat eclecticismul greoi, optând pentru linii drepte, geometrii fluide și, mai ales, suprafețe vitrate imense. Designul structural lăsa marea să devină fundalul natural al saloanelor interioare, în timp ce terasele suspendate ofereau o deschidere totală spre plajă. Timp de trei decenii, localul a reprezentat vârful eleganței estivale de la Marea Neagră, fiind faimos pentru orchestrele de renume și ringul de dans mereu plin.
Viziunea structurală a lui Cezar Lăzărescu a fost considerată revoluționară pentru epocă, rupând complet legătura cu eclecticismul greoi sau influențele realismului socialist. Arhitectul a optat pentru un minimalism structural îndrăzneț, bazat pe linii geometrice fluide, terase largi suspendate și suprafețe vitrate imense, gândite ingenios pentru a elimina bariera vizuală și a transforma Marea Neagră în fundalul natural permanent al saloanelor interioare.
Timp de trei decenii (1960–1990), localul a reprezentat punctul zero al vieții sociale estivale, un centru al eleganței recunoscut pentru ringul generos de dans și orchestrele de renume care atrăgeau elita turistică internă și internațională. Renumele Cazinoului a fost clădit pe prezența constantă a marilor artiști ai epocii, printre care Dan Spătaru, Margareta Pâslaru, Aurelian Andreescu sau Anda Călugăreanu, ale căror recitaluri, susținute alături de orchestre de estradă de prim rang, transformau fiecare seară de vară într-un eveniment cultural memorabil.
Declinul a început odată cu fracturile economice de după 1989
Imobilul a trecut în administrarea societății de stat SC Mangalia SA, însă lipsa cronică a fondurilor de reabilitare, absența climatizării moderne și fărâmițarea logistică a activelor au dus la degradarea sa accelerată. O ultimă tentativă de exploatare comercială de scurtă durată a avut loc în sezonul estival din 2014, când spațiul a fost închiriat și rebranduit ca club-restaurant sub denumirea de „Chateaux Casino”.
Formula comercială nu a putut redresa situația financiară precară a holdingului mamă, astfel că în anul 2015, odată cu intrarea oficială în faliment a SC Mangalia SA pentru datorii acumulate de aproximativ 13 milioane de lei, complexul a fost definitiv închis. Tot atunci, în cadrul procedurilor de lichidare judiciară a patrimoniului de stat, clădirea a fost adjudecată de o firmă privată deținută de omul de afaceri local Răzvan Chivu, cel care controlează și structura vecină, Hotel Solymar. Din cauza investițiilor masive de capital necesare pentru consolidarea unei structuri de rezistență expuse timp de decenii intemperiilor și aerului salin, clădirea istorică a rămas în stadiu de conservare și părăsire, așteptând o reconversie imobiliară totală în cadrul actualei oferte de pe piață.
Degradarea și înstrăinarea monumentelor semnate de Cezar Lăzărescu și a clădirilor emblematice din regiune
Cazul Cazinoului din Mangalia nu este izolat. Întregul patrimoniu modernist proiectat de Cezar Lăzărescu — arhitectul care a coordonat sistematizarea litoralului în anii ’50-’60 — se află într-o situație critică sau a fost transferat definitiv către entități private:
Hotelul Egreta din Venus: Acest imobil masiv de 11 etaje, transferat în anul 1999 în administrarea Consiliului Local Mangalia, s-a degradat constant din cauza absenței totale a fondurilor de reabilitare, rămânând o ruină structurală în proprietatea statului.
Ansamblul din Eforie Nord și Mamaia: Vilele de protocol și complexele de odihnă proiectate de Lăzărescu au fost fragmentate și vândute succesiv după 1990. Unele au fost transformate în complexe rezidențiale private, pierzându-și funcțiunea publică inițială, în timp ce altele au fost lăsate în paragină din cauza litigiilor dintre operatori și autoritățile de mediu.
Blocurile din Neptun-Olimp și Saturn: Imobilele de locuințe sau cazare de tip C3 (Neptun) și CP5 (Saturn), aflate în continuare în inventarul statului român, sunt raportate oficial de asociațiile de monitorizare a patrimoniului ca fiind într-o stare avansată de deteriorare, afectând direct imaginea urbanistică a stațiunilor din sudul litoralului.
Oglinda unui litoral fragmentat între investiții și abandon
Cazul fostului Restaurant „Cazino” din Mangalia nu este o excepție izolată, ci mai degrabă simptomul unei realități mult mai extinse care afectează sudul litoralului românesc. În timp ce inițiativele private și fondurile structurale reușesc să schimbe treptat fața anumitor sectoare de plajă sau unități de cazare, o parte considerabilă din patrimoniul de agrement și arhitectură modernistă al epocii de aur stă blocată în nepăsare administrativă, litigii sau falimente.
Cel mai elocvent exemplu în acest sens este celebrul complex Bowling din Neptun, o adevărată capodoperă a arhitecturii de divertisment din anii ’70, proiectată de o echipă condusă de arhitectul Doru Dumitrescu. Cândva punctul zero al distracției nocturne de pe întreg litoralul, clădirea cu linii avangardiste a fost complet abandonată, transformându-se dintr-un simbol al eleganței estivale într-o ruină insalubră, înghițită de vegetație. Complexul Bowling din Neptun, o capodoperă a arhitecturii de divertisment din anii ’70, a fost privatizat în 2001 și achiziționat de omul de afaceri sirian Michael Nseir prin intermediul Michael Com SRL. Ruina fostului loc de distractie faimos a atras din partea autorităților din Mangalia măsuri punitive, inclusiv o supraimpozitare de până la 500% și amenzi succesive.
Un alt imperiu turistic făcut praf
La începutul anilor 2000, frații Ioan și Viorel Micula au achiziționat de la statul român un portofoliu uriaș format din 12 hoteluri istorice de pe litoral, majoritatea concentrate în stațiunile din sud. Administrate prin intermediul companiilor din grupul European Drinks, aceste structuri au fost lăsate într-o stare avansată de degradare și părăsire timp de peste 15 ani, devenind unele dintre cele mai mari ruine administrative ale turismului românesc.
Din cauza absenței cronice a investițiilor și a nerespectării normelor de confort, unitățile au fost rând pe rând sancționate de Ministerul Turismului prin retragerea certificatelor de clasificare și au fost ulterior lăsate cu ușile închise. Soarta imobilelor s-a schimbat abia recent, când o parte semnificativă din acest portofoliu a scăpat de sub controlul holdingului mamă, fiind vândută sau executată silit din cauza datoriilor. În Neptun, hoteluri mari precum Prahova și Clăbucet au fost achiziționate de noi investitori privați care le-au consolidat și le-au transformat în unități moderne all-inclusive, iar hotelul Terra a fost complet renovat de un nou operator. În schimb, în Olimp, structuri precum hotelurile Banat, Slatina și Craiova au împărtășit o soartă mult mai dură de abandon prelungit, unele corpuri continuând să reprezinte și astăzi simple schelete din beton nefuncționale care afectează grav peisajul local.
Amfiteatrele în aer liber, vestigii ale unei civilizații prăduite
O altă componentă definitorie a turismului estival postbelic, lăsată în mare parte pradă degradării structurale după anul 1989, este rețeaua teatrelor și grădinilor de vară din sudul litoralului. Concepute ca spații culturale în aer liber destinate spectacolelor de revistă, concertelor de muzică ușoară și proiecțiilor cinematografice, aceste amfiteatre au suferit destine radical diferite în lipsa unor strategii coerente de management local.
Teatrul de Vară din Eforie Sud, construit în anul 1953, a fost abandonat complet timp de decade și transformat într-o ruină insalubră, situația sa fiind deblocată recent printr-un proiect de consolidare de 32,8 milioane de lei finanțat din fonduri europene. În Mangalia și Neptun, autoritățile locale au încercat salvarea spațiilor prin investiții minime de urgență.
Teatrul de Vară din Neptun, cu o capacitate de 650 de locuri, a fost menținut în circuitul funcțional estival pentru piese de teatru și show-uri de stand-up, deși finisajele sale păstrează un aspect tehnic învechit. În schimb, grădinile de vară din Saturn și Venus au supraviețuit doar ca spații libere, lipsite de dotări tehnice permanente sau scaune fixe, fiind închiriate sporadic pentru proiecții cinematografice sau spectacole itinerante, ca mărturie a unui patrimoniu cultural fragmentat și parțial pierdut.
Contrastul frapant dintre explozia de hoteluri noi și aceste schelete de beton abandonate subliniază nevoia urgentă a unei strategii coerente de reabilitare. Scoaterea la vânzare a pachetului imobiliar din Mangalia reprezintă, în acest context, un test decisiv: o oportunitate rară de a salva o valoroasă bucată de istorie arhitecturală sau, dimpotrivă, un nou pas spre ștergerea definitivă a identității vizuale a sudului litoralului.
Codruț BURDUJAN (dinport.ro@gmail.com)
