Patruzeci de operatori din Portul Constanța au participat, marți, la sediul Administrației Porturilor Maritime, la o întâlnire cu conducerea companiei pentru a discuta teme de actualitate de pe platforma portuară.
Este o primă întâlnire cu toți reprezentanții operatorilor portuari, la care au luat parte atât Asociația Patronală Operatorul Portuar, cât și Federația Națională a Sindicatelor Portuare. Se marchează astfel un prim dialog, la acest nivel și în această formulă, pe care aceștia o au cu conducerea CN APM SA Constanța după o lungă perioadă.
Au fost abordate subiecte sensibile legate de activitatea în port, precum Master Planul Portului Constanța și ce implică acesta pentru comunitatea portuară.
Totodată s-a discutat despre modernizarea accesului în port pe la Poarta 1, investiție parte a proiectului CIVITAS Portis în care CN APM SA este partenerul Primăriei Constanța, care va conduce la descongestionarea traficului rutier între port și oraș.
Modernizarea Porții 1 a portului reprezintă o primă etapă a integrării Master Planului Portului Constanța în Planul de Mobilitate Urbană a Municipiului Constanța prin care se urmărește realizarea unui sistem de transport eficient, integrat, durabil și sigur, care să promoveze dezvoltarea și care să asigure o bună calitate a vieții.
Pe temele abordate la această primă dezbatere au fost agreate soluțiile prezentate de administrația portuară, conectate la solicitările operatorilor și au fost găsite soluții comune, avantajoase pentru ambele părți.
Astfel de întâlniri se vor desfășura frecvent în perioada următoare pentru a îmbunătăți dialogul și pentru a elimina blocajele în activitatea portuară.
2264 cititori.