Ceremonia de predare-primire a primului lot de avioane F-16 Fighting Falcon de către Forțele Aeriene Române de la Forțele Aeriene Portugheze va avea loc miercuri, 28 septembrie, la Baza Aeriană din Monte Real, în prezența primului ministru, António Costa, şi a ministrului apărării, José Alberto de Azeredo Lopes, din partea Portugaliei, şi a ministrului apărării naționale, Mihnea Motoc, din partea României.
„Primele şase aeronave F 16 Fighting Falcon care poartă pe fuselaj însemnul tricolor al Forţelor Aeriene Române vor fi preluate oficial din Portugalia mâine, 28 septembrie.
Deşi ezit să folosesc cuvinte mari, atunci când vorbesc despre achiziţii, fie ele şi majore, trebuie să spun că mâine va fi o zi cu adevărat istorică pentru România şi armata sa” a declarat, pe pagina sa de facebook, ministrul apărării naționale, Mihnea Motoc.
Avioanele au fost aduse la zi cu specificațiile și pregătite sa interactioneze cu modelele similare folosite de celelalte state NATO precum SUA. F-16, deși e un avion lansat în urmă cu aproape patru decenii, rămâne relevant, iar noua sa versiune la care se lucreaza in prezent – F16V – e una dintre cele mai avansate de până acum iar americanii le vor folosi în continuare.
Cele șase aeronave, modernizate în varianta MLU M5.2, vor fi operate de la Baza 86 Aeriană ”Locotenent aviator Gheorghe Mociorniță”, de la Fetești.
Ceremonia de la Monte Real va fi transmisă în direct miercuri, 28 septembrie, de la ora 18.00 (ora României), pe pagina oficială de Facebook a M.Ap.N.
Achiziția a fost făcută în conformitate cu prevederile Legii nr. 240/2013. Contractul, în valoare de circa 628 milioane euro cu TVA, încheiat între Guvernul României (prin Compania Naţională Romtehnica S.A.) şi cel al Republicii Portugheze a intrat în vigoare la data de 30 septembrie 2013. Următorul lot de trei aeronave va fi livrat la sfârșitul acestui an, iar ultimele vor intra în înzestrarea Armatei României în anul 2017.
Foto: M.Ap.N.
2681 cititori.