Ministrul Apărării Naționale, Mihnea Motoc, l-a primit miercuri, 21 septembrie, la sediul M.Ap.N., pe comandantul Comandamentului Aliat pentru Transformare (ACT), generalul Denis Mercier, aflat în vizită oficială în România.
Cei doi demnitari au discutat despre stadiul implementării măsurilor adoptate de şefii de stat şi de guvern la Summit-ul de la Varşovia şi contribuţia ACT la procesul de dezvoltare a capabilităţilor militare Aliate. De asemenea, ministrul Motoc a exprimat oficialului NATO aprecierea pentru susţinerea proiectelor promovate de țara noastră în cadrul Alianţei Nord-Atlantice.
Tot astăzi, generalul Mercier a avut o întrevedere și cu șeful Statului Major General, generalul Nicolae Ciucă, care i-a prezentat comandantului ACT priorităţile Armatei României pentru perioada următoare, evoluţia situaţiei de securitate din regiunea Mării Negre şi participarea militarilor români la misiunile NATO. Totodată, cei doi oficiali au discutat și despre instruirea multinațională, la nivel întrunit, în vederea creșterii nivelului de interoperabilitate între structurile militare ale statelor membre ale NATO și partenere.
1959 cititori.