Inițial am vrut să detaliez anumite situații și personaje implicate în conflictul recent din fața Guvernului. Dar, în doar câteva ore de când anunțasem ideea pe facebook, am primit amenințări chiar din partea unor personaje surprinse pe camerele TV în scenele de violență pe care, cu cele mai bune intenții, intenționam să le ușurez de povara acuzațiilor mincinoase revărsate asupra lor prin expunerea detaliilor și contextului. Evident, mi-am dat seama că acolo nu a fost chiar un film alb-negru și că anumite aspecte nu se dorește a fi explicate tocmai pentru că ar putea atrage altele… Așa că am întors cu recunoștință privirea și am modificat poziția înălțătorului de la fleacurile umane spre o chestiune care se hrănește cu imbecilitatea cultivată în societate: exploatarea suferinței umane în talk-show-urile politice românești.
În urmă cu vreun sfert de secol, în ultimul an al facultății de Jurnalism, în grila cursurilor apărea o disciplină nouă: „Manipulare și persuasiune în mass-media”. A fost un moment de cotitură care mi-a marcat definitiv interesul și activitatea profesională ulterioară. Îmi amintesc perfect cum, la prima oră, profesorul Radu Herjeu ne-a adresat două întrebări-sondaj: „Câți dintre dumneavoastră consideră că sunt influențați de conținutul știrilor pe care le urmăresc?”, urmată imediat de contraponderea ei: „Câți consideră că pot rămâne complet imuni?”. Previzibil, majoritatea am ridicat mâna la prima variantă, recunoscându-ne vulnerabili în fața unui tir informațional prelucrat special pentru a dicta percepții.
Experiența acumulată ulterior în jurnalism, în mediul militar, în activismul civic și în campaniile electorale nu a făcut decât să îmi lărgească acest câmp de studiu. România a rămas terenul ideal de experiment pentru manipulări la toate palierele unei societăți care a ieșit din decenii de dictatură comunistă – unde aveai voie să fii deștept fix cât prevedea legea – direct în actualul stadiu al unei cleptocrații absolute. O realitate în care controlul opiniei publice este disputat aprig de grupuri de interese, servicii de informații și redacții transformate în anexe financiare ale politicului.
Zilele trecute, traversam Piața Victoriei intrând spre Bulevardul Iancu de Hunedoara. Cu puțin înainte de Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu”, atmosfera devenise irespirabilă fonic: pe de o parte, girofarurile și sirenele poliției, pe de altă parte o dubă inscripționată cu sigla AUR a căror difuzoare urlau mesaje preînregistrate cu vocea lui George Simion. Circul digital din rețelele sociale, unde apelurile suveraniste pompau masiv mobilizări în ultimele zile, și-a dovedit însă impotența în teren iar în final, ca orice ustensilă în mâna unor nepricepuți, s-a întors împotriva lor. Toxicitatea manipulărilor în presa aservită politic a rămas, însă, și de această dată, de-a dreptul vomitivă iar, aici, nu suntem puțini cei care așteptăm cu interes mai multe informații de la Jandarmerie și Poliție asupre personajelor implicate în dezordinile orchestrate. Pentru că, potrivit participanților cu care am discutat în aceste două zile, provocările au fost împroșcate din ambele tabere.
Cu certitudine pentru toți, confruntările care au urmat depășesc cadrul unei simple revolte sindicale a oierilor afectați de restricțiile pestei micilor rumegătoare. Din perspectiva analizei de intelligence, evenimentele din Piața Victoriei reprezintă un caz-școală de instrumentalizare asimetrică a vulnerabilităților economice în scopul destabilizării statale și capitalizării electorale: NU se dorește rezolvarea crizei ci, evident deja cu ochiul liber, se dorește exclusiv capturarea și deturnarea frustrărilor populare.
Exploatarea cinică a suferinței poporului în demagogia falșilor naționaliști
Tactica de bază aplicată la București a fost astroturfing-ul: crearea unei false impresii de revoltă populară haotică și exclusiv țărănească, în spatele căreia au acționat însă nuclee de agitatori instruiți. Nemulțumirea socială autentică a fost rapid confiscată de elemente din galerii sau activiști suveraniști care au utilizat recuzita tradițională a fermierilor drept paravan simbolic (scut cognitiv), în timp ce asaltau coordonat cordoanele de ordine. Deși asociațiile profesionale s-au delimitat urgent de violențe, în spațiul informațional eticheta a fost deja pusă: cauza fermierilor a fost asociată direct cu anarhia stradală.
Vedem des, pe ecrane, suporteri ai unor personaje din sfera falsului naționalism precum Călin Georgescu, Diana Șoșoacă sau George Simion sărind ca niște corbi care croncăne în locurile unde românii suferă sau mor. Arde un spital, apare circul pancartelor poziționate cu nesimțire în fața camerelor TV care transmit de acolo. Sunt inundații, apare hoarda cu pachete și flăcăi de la partid. Se revoltă țăranii, apar agitatorii și roiesc dube inscripționate cu sigla AUR. Este cea mai nemernică formă de cinism: să faci material electoral din lacrimile unor oameni pe care, în realitate, îi lași singuri în fața colapsului economic.
Tipologia resurselor de stradă și zona gri
Gestionarea forței de către autorități a scos la iveală dinamica fluidă a frontului stradal, unde au acționat trei categorii:
-
- Agitatorii tactici (provocatorii): Elemente plasate pentru a forța o ripostă cu gaze lacrimogene. Scopul lor nu este militar, ci strict vizual: obținerea imaginilor de impact necesare pentru a valida narativul unui „stat opresiv”.
- Echipele operative în civil: Cadre judiciare reglementate legal, plasate în masă pentru monitorizarea și extragerea chirurgicală a instigatorilor.
- Resursele informale (Zona Gri): Imaginile virale cu civili care execută acțiuni alături de Poliție reflectă apelul la „resurse de oportunitate”. În momente de criză operativă și deficit numeric, structurile apelează la personaje cu o puternică amprentă fizică și autoritate în mediile de stradă. Aceștia funcționează ca ghizi operaționali, facilitând identificarea rapidă a provocatorilor din interior, în baza unui troc asumat tacit: sprijin fizic imediat contra clemenței instituționale viitoare.
Falia din interiorul grupurilor identitare din România
Dincolo de schemele tactice oficiale, această zonă gri dezvăluie o fractură ideologică profundă în zona mișcărilor naționaliste din România, pe care mașinăria digitală a populiștilor o trece sub tăcere. Intervenția violentă a unor elemente în civil împotriva instigatorilor din Piață nu a fost un ordin militarizat, ci o reacție de respingere organică.
Vorba vine despre o ciocnire frontală între naționalismul radical de modă veche – cel crescut în spiritul bazei, cu conexiuni istorice și doctrinare stricte – și eșalonul suveranist de carton apărut peste noapte la televiziuni și pe TikTok. Elementele dure ale vechii gărzi au simțit instantaneu impostura circului electoral din stradă. Când dubele de partid au început să urle lozinci pe spatele oierilor amărâți, reacția a fost una previzibilă: repudierea impostorilor care compromit ideea de revoltă națională în scopuri propagandistice.
Această falie nu este nouă, ci reprezintă acumularea unor tensiuni istorice majore. Condamnarea în mediile închise neolegionare a violențelor din fața Guvernului vin pe un fond deja inflamat de episoade anterioare de profanare simbolică, cum a fost cazul distrugerilor și tensiunilor din jurul crucii de la Tancăbești unde comportamentul agresiv și lipsit de respect al noilor lideri populiști a lăsat urme adânci în memoria naționaliștilor structurali, aversiunea față de asocierea imbecilă a legionarismului cu indivizi care se asociază deschis cu inamicii naturali ai acestuia precum diluatul dughinism de la baza curentului pro-putinist, declarațiile (dar mai ales tăcerile complice!) pro-Netanyahu ale unor lideri suveraniști, umplerea listelor electorale cu traseiști din vechile partide penale în paralel cu izolarea și calomnierea în cel mai veritabil stil securist a vechilor militanți naționaliști din teritoriu, adeziunea unor foste cadre asociate cu acte de corupție din servicii (vezi „scandalul generalilor”), indiferența și impotența în fața abuzurilor și perchezițiilor de tip stalinist pe fondul legii Vexler etc
Procedura din teren: Cum se desființează un protest legitim
Ciocnirile violente cu jandarmii sau reacțiile agresive împotriva celor de alte opinii politice – acest spectacol grotesc cu români asmuțiți împotriva altor români – nu apar de nicăieri. Ele sunt consecințele directe ale unui stat măcinat de corupție, guvernat prin abuz, minciună și manipulare. Am fost în stradă ani în șir, în perioada în care făceam activism civic, și știu exact cum se gestionează un miting de amploare.
Primele măsuri pe care le luam ca organizator erau comunicarea nemijlocită cu structurile Jandarmeriei și organizarea propriilor grupuri de camarazi care mă informau permanent despre tot ce mișca în perimetru. Scopul era clar: identificarea discreta, izolarea rapidă a infiltraților și a provocatorilor trimiși special să compromită acțiunea.
Când un protest degenerează în bătăi generalizate, este evident pentru orice profesionist că scopul real nu mai este presiunea asupra guvernului pentru măsuri economice, ci strict propaganda politică. În orice demers civic, primul mare risc este confiscarea și deturnarea lui de către politrucii avizi de reclamă gratuită, care speculează cinic emoțiile de moment. Asta trebuie subliniat fără menajamente: acești suveraniști de carton nu au nicio legătură cu naționalismul structural ci sunt cei mai periculoși inamici ai săi, deasupra chiar a inamicilor naturali; ei sunt doar borfași fără scrupule care acționează sub steag fals lăsând în urmă nu doar un popor trădat ci mai ales dezbinat, neputincios și resemnat în fața oricăror dezastre în lipsa „anticorpilor”, a naționalismului-liant care asigură existența normală a oricărui popor.
Lehamitea digitală și miza geopolitică
În timp ce pe străzi se consumă această suferință oarbă, spațiul virtual românesc este inundat de un spectacol grotesc. Urmăresc cu lehamite mesaje care „felicită” jandarmii asmuțiți de provocatori infiltrați pentru misiunea de a călca în bocanci alți români. Paradoxal, aplauzele vin de la oameni care, în urmă cu câțiva ani, îi înjurau pe aceiași jandarmi pentru că gazau alte dureri, ale altor români. Indobitociți de propagandă, cetățenii au ajuns să se bucure de violența exercitată asupra propriilor semeni.
Toți politicienii, fără excepție, au apelat la voturile acestor amărâți. Toți știau că România produce materie primă, dar că lipsesc sistemele vitale de colectare, procesare și comercializare a muncii țăranilor noștri. Dacă un singur lider dintre acești așa-ziși „suveraniști”, înainte sau în timpul mandatului, ar fi făcut un obiectiv real din sistematizarea acestui proces, beneficiile ar fi fost colosale pentru milioane de oameni. Dar realitatea oferă alt tablou: prostii se sfâșie pe Facebook după ce încasează bastoane, iar borfașii din partide – mai ales cele care falsifică patriotismul! – se scaldă în lacrimile lor, transformate în știri de campanie.
Pe plan extern, rețelele de propagandă estice preiau și amplifică instantaneu aceste imagini. Miza strategică depășește problema zootehnică a României; ea vizează inducerea unui climat permanent de insecuritate pe Flancul Estic al NATO, în timp ce statul trimite cetățenilor hârtii „pentru clarificarea situației militare”. Însă acest malaxor sistemic, care distruge tot ce este legitim și demn, nu va putea fi niciodată apărat cu astfel de mizerii în prim-planul știrilor. Vorba lui Eliade: „popor fără noroc”…
Foto: Facebook
130 cititori.
