În anii 1965–1966, comandorul Constantin Scarlat (pe atunci căpitan lt.), întemeietorul arheologiei subacvatice din România, a pus bazele acestui domeniu prin pasiune și rigurozitate. A înființat un Club al Scufundătorilor în cadrul Asociației Sportive A.S.A. Marina Mangalia, unde a ținut cursuri de scufundare autonomă, atrăgând numeroși pasionați civili și militari.
Având la dispoziție bacul maritim cu motor B.M.M.-124 pentru ieșirile pe mare, elevii săi au devenit rapid foarte buni scafandri autonomi. După un timp îndelungat de scufundări în rada portului Mangalia, Constantin Scarlat, alături de echipa sa de scafandri militari — mulți dintre ei fiind totodată și membri ai Clubului Scufundătorilor — a condus cercetările în zona submersă a cetății antice Callatis (Mangalia).
Rezultate istorice
Cercetările au fost publicate de Constantin Scarlat în 1973 în lucrarea de pionierat „Portul antic Callatis – Cercetări de arheologie submarină”. Din descoperirile în adâncuri amintim:
Amfore grecești recuperate: Identificarea și scoaterea la suprafață a numeroase amfore grecești au marcat înființarea primei Secții de Arheologie Submarină din țară, organizată de către Muzeul Marinei Militare la Mangalia în anul 1966.
Trei epave antice descoperite: Realizate din lemn de tec îmbinat cu cuie de lemn. Două bârne din epava mare (35×6 m) sunt expuse la Muzeul Marinei Române.
Descoperiri la Digul Genovez: Recuperarea unui tun și a altor artefacte antice valoroase.
Componența echipei de cercetare subacvatică (1966) era alcătuită din cpt.lt. Constantin Scarlat alături de:
Specialiști: inginer Vasile Cosma, tehnician Gabriela Olaru (prima femeie scafandru de luptă din România)
Scafandri militari: caporal Alexandru Matei, fruntaș Lucian Lazăr, caporal Gheorghe Oancea, caporal Nicolae Radu
Soldați: Dionisie Iacobici, Ion Tane, Ion Axin, Alexandru Nichifor, Nicolae Șuvagău, Laurențiu Dima, Mihai Ioniță, Ilie Amfim, Ion Băcilă, Ion Lupașcu, Gheorghe Sîrmei, Gheorghe Vizitiu, Ștefan Vlădescu, Virgil Popescu.
Fragment extras și adaptat din lucrarea „Repere Istorice Ale Scafandreriei Românești” (Pascale Roibu, 2022).
64 cititori.

