Continuăm seria materialelor realizate cu oameni interesanți, subiecte de actualitate. Este un început pe care-l dorim în folosul telespectatorilor și cititorilor noștri. Dacă anterior am vorbit despre soarta turismului românesc, astăzi venim cu o problemă la fel de spinoasă: o realitate care ne poate duce cu gândul la persecuțiile politice politice din perioada stalinismului se manifestă astăzi chiar sub nasul instituțiilor europene din care țara noastră face parte.
Desigur, nu mai este o enigmă pentru nimeni, foarte multe biblioteci au început să fie ascunse; literatura catalogată de actualele instituții de cenzură cu stigmatul incorect politic a început să fie urmărită, deținătorii acesteia anchetați și arestați. Dar dacă aceste legi ascund, de fapt, cu totul alte interese și sunt folosite doar ca o mână lungă împotriva celor care denunță corupția anumitor funcționari sau interese care ajung să devină în sine riscuri la adresa siguranței naționale?
Codruț Burdujan a realizat un interviu cu Mihai Rapcea pe marginea contextului în care cunoscutul avocat și vlogger a ajuns să suporte presiunile unui dosar de urmărire penală ce are ca miez delictul de opinie instituit de legea Vexler. Pentru că foarte mulți români întreabă care mai este soarta acestuia după ce conturile inclusiv conturile de Facebook, TikTok i-au fost închise. Așa cum se știe deja, a suferit presiuni de intimidare pentru că a refuzat insistent să tacă, să renunțe să mai testeze, în numele celor mulți, limitele democrației câștigate cu grele sacrificii de români; dar pentru toate acestea trebuie să înfrunte o tiranie mascată sub aparențele unor legi care instituie tăcerea. Și o înfruntă atât profesional cât și acasă, alături de familia sa.
De data aceasta, datele problemei se schimbă. Conform relatărilor lui Mihai Rapcea, în spatele defăimării publice și profesionale, a tuturor presiunilor și a etichetei de antisemit s-ar ascunde o răzbunare din partea conducerii Institutului Elie Wiesel și a influenței unui fost diplomat de la Ambasada SUA. Miza, o clădire în valoare de 18 milioane de Euro, Palatul Dacia de pe Calea Lipscani din Capitală. De aici, întrebările pot curge, dacă nu este doar un caz izolat, dacă prin astfel de practici statul român a pierdut și alte imobile prețioase din București sau din provicie? Ne ferim să speculăm, deschidem acest subiect cu dorința ca instituțiile abilitate să clarifice întrebările cetățenilor. Așteptăm chiar și un drept la replică pe adresa burdujan@gmail.com. Un material DinPort.ro, realizat împreună cu colegii de la ArgesPlus.ro:
„Culoarele din Justiție”…
Codruț BURDUJAN: Domnule av. Mihai Rapcea, așadar…, care este situația privitor la cele amintite?
Mihai RAPCEA: Bună ziua tuturor! Într-adevăr, în ultima perioadă am intrat într-un con de umbră, am avut surpriza să constat că odată cu dosarul penal care mi-a fost instrumentat începând cu luna iunie a acestui an, mi-au fost închise de către platforma Meta contul de Facebook, de-asemenea mi-a fost închis și contul de Tik-Tok pentru o perioadă. Și, tot cazul, mi-a fost foarte mult limitată expunerea mediatică. Adică, în afară de un singur post TV marginal, restul nu au mai avut niciun fel de interes pe subiectul dosarului meu sau a altor subiecte conexe. În ceea ce privește dosarul penal care mi-a fost instrumentat, acesta este un dosar disjuns din dosarul Stegarului Dac, clientul meu, culmea(!), care ar fi distribuit pe Facebook la un moment dat, în data de 15 ianuarie, de ziua lui Mihai Eminescu un video discutabil în care un alt cetățean saluta un trepied care avea practic o mânuță galbenă care se ridica, având la bază un senzor, în momentul în care cineva apărea înainte.
Codruț BURDUJAN: Era un salut politic sau pur și simplu un salut de respect sau… fiecare putea interpreta cum dorea?…
Mihai RAPCEA: Fiecare are libertatea să interpreteze cum vrea însă proiectul respectiv fiind de ziua lui Eminescu, se constituia ca și o continuare a spiritului eminescian, care a fost un spirit critic; în primul rând din perspectiva aceasta a valorilor perene în raport cu epigonii, cu falsorii, cu toți cei care falsifică spiritul curat naționalist și care înțeleg să se urce mai ales pe monumentele eroilor și ale simbolurilor naționale… pentru a se „valoriza”…
Codruț BURDUJAN:…Mai ales în scopuri electorale, „când nimic nu au a spune”, aș completa…
Mihai RAPCEA: Mai ales în campanii electorale… Amintesc momentul respectiv, era 15 ianuarie, cei de la AUR făceau mega-marș colectiv, care n-a avut niciun sens. Alți epigoni se adunaseră în dimineața respectivă la mormântul lui Mihai Eminescu de la Cimitirul Bellu unde au ținut discursuri sforăitoare care știți…„ce din coadă au să sune”…
Codruț BURDUJAN:..Dar care nu erau dublate de trecut sau de fapte, nu?…
Mihai RAPCEA: Evident. Care erau acolo, practic doar să se pună în evidență prin raportare cu Eminescu. Noi am creat acel eveniment – eu împreună cu un alt patriot. În sesiunile anterioare, anii precedenți, tot de ziua lui Mihai Eminescu, gândisem o platformă civică. De exemplu, am pus un fel de măsuță (n.r. în locuri publice din Capitală) unde fiecare putea să vină și să recite câteva versuri ale marelui poet sau să rostească câteva cuvinte memorabile din opera sa, politică sau jurnalistică, literară ori poetică, a lui Mihai Eminescu. Evenimentele anterioare se bucuraseră de mare succes, așa că ne-am gândit ca anul acesta să fie un moment critic. Momentul critic a avut, practic, v-am spus, acest suport, acest trepied, care avea imaginea chipului lui Mihai Eminescu, dar o imagine generată cu ajutorul inteligenței artificiale: sardonică, dacă vreți… da, ironică, la adresa epigonilor. Și această mânuță care se ridica.(…n.r. Mihai Rapcea imită gestul mânuței cu degete răsfirate, explicativ)
Codruț BURDUJAN(râzând): Vă rog, vă rog, nu mai detaliați, mâinile pe lângă corp că ne trezim cu…
Mihai RAPCEA:…Mânuța pe care o folosesc inclusiv cei de la din mișcarea Rezist, o mânuță galbenă cu degete răsfirate.
Eu am fost doar un fel de co-participant la acest proiect, nu am avut nici un fel de aport în ceea ce privește gestiunea proiectului, chiar am întârziat la momentul la care el a fost expus acolo în curtea Ateneului Român la statuia lui Eminescu. Însă evenimentul s-a întâmplat acolo iar cineva a venit, a făcut un salut la salutul pe care mânuța aceea îl adresa trecătorilor. Toată chestiunea a fost filmată, publicată pe pagina de Facebook „Eminescu, trăiește prin noi”; de acolo s-au sesizat organele de poliție. Ăsta este primul interesant.
Doi polițiști, nici nu contează de la ce secție ci interesant este că polițistul ajunge să se sesizeze din oficiu pe fapte care necesită o interpretare simbolică. Ăsta este un alt element foarte important. De ce? Pentru că dacă polițistul devine un fel de judecător de modă politică, dacă el ă dă valoare unui gest ă într-un context cultural sau dimpotrivă politic de acolo, pornește întreaga problemă. Interesant este că procurorul preia logica milițianului, că nu mai pot să le spun polițiști, sunt milițieni. Pentru că au un soi de îngustime: ei „văd” și prind infractorul. „Văd” în cineva un infractor și-l prind în colimator. Dar mi-am pus problema dacă într-adevăr cei care s-au sesizat au fost polițiștii sau…a fost un așa-numit „avertizor de integritate” din categoria instituțională, cum este Institutul Eli Eli-Wiesel?…
Și, personal, înclin să cred că în spate este acest „institut” Elie Wiesel. Din două motive: un prim motiv este acela că dânșii își creează obiectul muncii. Pentru că în funcție de asta depinde finanțarea lor: rapoarte pe antisemitism și alte chestiuni, rapoarte pe extremist. Pentru că antisemitismul în România fiind subțire ei simt nevoia să-și amplifice obiectul muncii. Iar, în al doilea rând, această chestiune apetenței acestui organ represiv numit Elie Wiesel, eu așa îl numesc, de a căuta și de a ă scoate în evidență orice manifestare, oricât de interpretabilă, oricât de mică, din care să rezulte că – vezi-Doamne! – acolo este o umbră de extremism, de xenofobie.
În tot cazul, ăsta a fost începutul dosarului. Prin faptul că am fost și eu acolo, deși nu apar pe niciun fel de filmare că am ajuns târziu, practic doar când se strângeau lucrurile, am întârziat din cauza mitingului celor de la AUR care blocaseră circulația. Practic am fost prins în acest dosar din cauza faptului că eu distribuisem atenție, nu filmarea, care a fost incriminatoare, ci… anunțul despre eveniment. Deoarece eram și eu administrator al paginii. Am spus, ca să ajut cu vizibilitatea, simpla distribuire a anunțului, a fost echivalată de procuror cu genul acela de participare la distribuirea, de fapt, ulterioară a acelui salut incriminat. Asta este o chestiune.
Dosarul a fost disjuns; am aflat despre disjungere prin faptul că după ce cei trei coautori ca să le spun așa, din dosarul inițial, au avut percheziții domiciliare: am fost apelat de ei, am fost rugat să particip și procurorul de caz din respectivul dosar mi-a refuzat participarea la actele de urmărire penală, motivat de faptul că și eu… am calitate în dosar!
Codruț BURDUJAN: Cine sunt acești funcționari la care vă referiți, de ce nu ii menționați în relatări?
Mihai RAPCEA: Știți de ce evit să dau nume? Pentru că sistemul nu are chip, poți să pui orice.
Codruț BURDUJAN: Sistemul funcționează totuși prin astfel de elemente…
Mihai RAPCEA: Sistemul funcționează niște oameni care sunt foarte tineri. Asta aș vrea să se sublinieze: nu te-ai aștepta la niște oameni tineri care trăiesc în spiritul luminilor europene, ale democrației, ale valorilor, să acționeze atât de abuziv și atât de neconstituțional. Nu te-ai aștepta, așa e? Este o chestiune șocantă.
Codruț BURDUJAN: În alt context, ar putea apăsa pe trăgaci cu conștiința că își fac datoria?
Mihai RAPCEA: Nu, problema este că ei nu au această reprezentare a dublei măsuri pe care o aplică. Pe de o parte clamează drepturi pentru minorități, pentru tot felul de cauze, clamează libertăți de lărgite de exprimare în spațiul public, ah!, când vine vorba de chestiuni principiale care sunt aliniate cu politicile publice. Însă când vine vorba de aceleași drepturi care se manifestă în zone tradiționale sau istorice devin brusc agresivi, devin brusc incompatibili cu ideea de corectitudine. Ei rămân corect-politic doar pe ideile pe care sunt setați să rămână așa, asta este constatarea mea.
Din păcate, la foarte mulți magistrați nou intrați în profesie – eu deja sunt veteran iar cei care au fost din generația mea cu 26 27 de ani vechime deja sunt pensionari cu pensii din acelea foarte mari și sunt ieșiți, nu îi mai interesează nimic – iar acești tineri care vin din urmă ne șochează prin larghețea cu care interpretează aceste aceste chestiuni într-un ton care n-are nicio legătură cu democrația, cu procedurile… De ce vă spun asta? Pentru că eu, în momentul în care am aflat și am înțeles că ok – deci nu vrei să mă primești în dosar ca să-l apăr pe unii dintre ei – consideri că sunt incompatibil. Deși incompatibilitatea mea nu poate fi una profesională atâta timp cât eu nu am calitate în dosarul tău! Și am făcut plângere împotriva acelor ordonanțe. De asta spun că nu dau nume, pentru că numele respectiv a fost acoperit de decizia procurorului-șef: procurorul i-a dat dreptate procurorului de caz și a spus: da, este foarte ok, că ți-a respins delegația și tu n-ai voie să-l alegi pe Cutărică.. În pasul doi, când am aflat că partea mea a fost dijjunsă, deși soluția corectă era să mute tot dosarul pentru că fiind o unitate infracțională, ca să spunem așa, dosarul trebuia declinat către Parchetul Curții de Apel. Dar n-au fost siguri că acolo vor fi serviți așa cum trebuia inițial! Ei aici prinseseră, ca să spunem așa, un „culoar”… că de aia se și vorbește foarte mult despre „culoarele din Justiție”…
Prinseseră un culoar de influență și în momentul în care a dosarul a fost disjuns în ceea ce mă privea, eu am știut de această disjungere. Și am făcut demersurile pe care orice om de bună credință le face în sensul că am petiționat: am trimis o solicitare la Parchetul Curții de Apel București în care am spus că am aflat din lucrările dosarului din care am fost dijuns că mi s-au întocmit și mie formele legale și că mă pun la dispoziția organelor de anchetă cu orice verificări. Cu orice documente, orice consideră dânșii necesar ca să lămurim chestiunea.
Acum, orice procuror onest, de bună-credință, are obligația de a strânge probe atât în favoarea cât și în favoarea inculpatului, scopul fiind nu incriminarea cu orice preț, ci aflarea adevărului în cauză. Adevărul judiciar se stabilește pe bază de probe.
Problema a fost că n-au vrut să știe poziția mea. Adică eu am spus, „- Domnule, ca să preîntâmpinăm niște elemente care pe mine m-ar deranja, mi-ar crea un prejudiciu și de imagine și emoțional…Să mă trăiesc cu mascați la 06.00 dimineața?… Am copil mic, așa mi-am scris toate lucrurile astea. Eu vă rog să mă contactați, și eu sunt profesionist al dreptului, am o anumită vechime, o anumită prestație , prestigiu. Da, doresc să fiu tratat ca atare: cu respectul cuvenit nu doar unui cetățean, ci unui participat la procesul penal, în foarte multe alte dosare, colegial. Și nu, NU s-a dat dovadă de colegialitate!
Eu vă spun aceste lucruri, pentru că anterior, anul 2021 – 2023, am mai făcut obiectul unei sesizări identice în ceea ce privește – ca și acuzație – de antisemitism, xenofobie, susținerea unor personalități publice care – vezi-Doamne!- sunt incompatibile cu actualele valori ale statului de drept. Acel dosar s-a clasat; m-am gândit că voi avea parte de același gen de tratament onest din partea organelor de anchetă și că voi fi chemat să dau explicații. Lucru care nu s-a întâmplat.
M-am trezit cum mascații, în luna iunie, au venit, au căutat, au făcut o grămadă de abuzuri,… i-au interesat cărțile pe care le aveam în casă, icoanele…
„- De unde am icoana?”
„- De unde am icoana?” – adică întrebări absolut nefirești! Pe lângă obiectul cercetării respective – de exemplu, aveam o iconiță de la Sfântul Ioan Lăcătușu cu o bucățică de material din veșmântul sfântului. S-a pus și problema asta! Am avut doi procurori la percheziție împreună cu foarte mult personal auxiliar, cu mulți polițiști, mulți tehnicieni. Au căutat pe loc, pe covor, mi-au percheziționat laptopul și telefonul – o procedură care nu este legală. Adică, ei au spus în actele lor de procedură că, vezi – Doamne, ar fi făcut o interceptare live, în direct, a mesageriei mele. Însă acest lucru nu trebuia să aibă un impact asupra mediului informatic, adică nu se făcea un acces direct în sistem. Acest gen de supraveghere se dispune și se face prin intermediul operatorului, nu prin accesul în sistemul informatic, accesul se face întotdeauna doar în cadrul percheziției informatice.
Dânșii au crezut că, beneficiind de elementul de surprindere, o să găsească cine-știe-ce n-aș fi apucat eu să șterg sau să fac, nu știu… I-am lăsat să percheziționeze. Evident, că au fost sancționați ulterior de Curtea de Apel în încheierea în motivarea încheierii prin care mi-a admis mie contestația. Judecătorul Curții de Apel, un om mai normal la cap decât procurorul de caz, a statuat că limitele constituționale în ceea ce privește administrarea probatoriului impun totuși respectarea normelor de procedură legală. Adică nu poți să faci absolut orice în ideea că, dacă ai o infracțiune, tu vei găsi dovezi cu orice preț. Dacă tu nu ai această simetrie juridică între acuzație și probele pe care vrei să le administrezi, care le cauți.
În dreptul elvețian și, de fapt, în dreptul acesta al Uniunii Europene, există o un termen care se numește „pescuit de probe”. Cu alte cuvinte, noi dăm un mandat de percheziție în ideea că pescuim orice probă incriminatoare; această practică este prohibită de dreptul european! Adică trebuie să păstrezi o simetrie între ceea ce presupui că s-a făcut, indiciile pe care le ai și ceea ce se găsește la fața locului! Deci nu să cauți, nu să plantezi, nu să inventezi, nu să-ți creezi probe. Despre asta este vorba. Și acest gen de pescuit de probe, o să-l vedeți în foarte multe dosare.
De exemplu, eu sunt convins că ei aveau ponturi, în sensul de bănuieli. Informații date din mediul online, din declarațiile mele publice, că de exemplu, mie îmi plac cuțitele sau armele albe, repet e un exemplu. Da, ei veniseră pregătiți să caute arme albe pe care apoi să le expună ca la mafioți, să le fotografieze și cu ele, să mă portretizeze ca pe o persoană violentă, periculoasă.
Codruț BURDUJAN (glumind) : Fac o paranteză despre non-violența interlocutorului – în contextul în care, înainte de a intra în biroul avocatului Rapcea, era după ploaie, s-a oprit din ușa și s-a întors, a luat o râmă de pe asfalt și a aruncat-o în pământul grădinii unde îi era rostul acelei ființe mici ca nu cumva s-o calce vreun client din nebăgare de seamă. Revenim la subiect.
Mihai RAPCEA: Deci eu avusem în trecut un live în trecut, nu doar pe teme de spiritualitate, avocatură sau politică, în care povesteam, de exemplu, că taică-miu a fost inginer în domeniul acesta special al tehnologiei materialelor. Cunoștea foarte multe elemente despre oțel și el mi-a inspirat această pasiune pentru oțeluri și povesteam despre tipuri și despre modul în care acestea se forjează. Chiar sunt fan al acelei emisiuni faimoase, se numește „Arme călite în foc”. Ce să spun, mi-au găsit într-un dulăpior o cutie în care erau niște ace de tip insulină și s-au bucurat foarte tare, au crezut că sunt vreun drogat. Până când ne-am arătat cutia de este Mounjaro (n.r. un tratament injectabil sub formă de stilou preumplut, aprobat pentru pierderea în greutate și controlul obezității, pe lângă utilizarea în diabetul zaharat de tip 2). Și eu și nevasta mai încercăm să slăbim cu acest tratament și au fost foarte dezamăgiți…
Dar până să apucăm noi să le spunem mai multe, deja cotroboiau prin frigider și congelator: că poate suntem cine știe ce drogați…
S-a căutat absolut orice! Dacă aveam un teanc de hârtie, lângă imprimantă, și procurarea a căutat printre sutele de pagini din topul de hârtie?… Deci înțelegeți care era ordinul? „- Hai, domnule, să-l prindem pe ăsta cu ceva!”
Gecile pe care le aveam în hol au fost luate ca pe aeroport, centimetru cu centimetru, pipăite. Poate se găsește vreo insignă legionară, vreun semn nazist, vreo ceva care să… Mi-au fost scoase din dulap toate tricourile, luate unul câte unul. Verificate să vadă dacă n-au însemne. Da și eu le-am zis: „- Ați întârziat 20 de ani Poate chiar mai mult. Poate că pe vremurile alea când purtam și eu cu Metallica, purtam cu tot felul de simboluri, da, uite, nah…acum sunt și eu cu Boss, cu Armani… Da’ ce să fac până au devenit și astea ilegale? Nu știu cine a fost Hugo Boss ăsta și dacă peste 10 ani nu o să însemne altceva?…
Forma perfectă de dictatură, în care fiecare devine propriului gardian!
Codruț BURDUJAN: Până la urmă vorbim despre democrație. Iar singurul mod de a proba democrația este chiar prin excesele sale, altfel n-am mai putea să vorbim despre libertăți și libertate. Și îmi aduc aminte de o discuție pe care am avut-o cu un fost deținut politic. Nu dau numele, pentru că mâine s-ar putea să mă trezesc și eu cu percheziții. Îmi spunea că – apropos de numele și de cei implicați în astfel de abuzuri în haina statului – că toate crimele politice au fost făcute de oameni care au abuzat voluntar. Menționa atunci să nu judecăm torționarii prin funcțiile care le-au avut în aparatul represiv, ci prin măsura pe care au depășit-o. Și acum glumind: în viață, de multe ori suntem obligați să mâncăm ce nu ne place, dar una este să mâncăm cu lingurița și alta cu polonicul. Este valabil în cazul unor funcționari, care, iată, calcă în picioare și strivesc viața multor semeni. Și ne dăm seama glumind amar că nu s-a schimbat absolut nimic de pe vremea comunismului în care dacă aveau posibilitatea să ne execute, ne-ar fi executat pentru că spuneau, atunci ca și acum, că își făceau meseria. Cu mult zel…
Mihai RAPCEA: Aici este și o chestiune, dacă vreți, de mentalitate moștenită: sistemul se perpetuează prin exemplul personal. Acești tineri, magistrați, procurori, judecători au preluat metehnele de la vechii lucrători din sistem care, la rândul lor, le-au preluat anterior de la cei de dinaintea lor. Nu a existat nici un moment de ruptură. Din păcate, nicio întrerupere ideologică, nicio fractură din aceasta democratică în această perpetuare a unor mentalități funeste. Dimpotrivă, aș putea spune că abuzul de putere și exercitarea aceasta, dacă vreți violentă a autorității de stat, este marca oricărui sistem dictatorial care se ascunde în spatele unor așa zise principii democratice. Și aș spune că dosarul acesta este poate unul dintre cele mai ușoare, pentru că eu n-am avut soarta unora care au înghițit acesta pahar al amărăciunii abuzului până la capăt, de exemplu, Cezar Avrămuță care și la momentul de față este arestat.
Codruț BURDUJAN: Ați făcut pasa la următoarea întrebare: Dumneavoastră ați beneficiat de oarece gălăgie de oarece mediatizare, dar sunt foarte mulți tineri care au dosare penale…Eu pot să spun că este ceva de ordinul zecilor în toată țara. Începând de la elevi de liceu până la intelectuali sau poate sute… Iată, oameni care suferă în mod anonim abuzurile acestui regim care a instituit delictul de opinie. În mijlocul nostru se întâmplă ceva cumplit de care trebuie să fim conștienți: dacă libertatea nu ne-o apărăm, vom suporta consecințele acestei ignoranțe sau a slăbiciunii de care dăm dovadă. Eu zic că, indiferent de opiniile politice, pentru că am văzut foarte multe discuții, limitându-mă doar la exemplul lui Mihai Rapcea. Inclusiv pe grupurile de avocați, erau pro sau contra. Nu pot decât să mă înclin aici în fața celor care, indiferent de opinia celorlalți nu uită să fie colegi, solitari, intelectuali, educați, umani în fața crimelor politice, împotriva abuzurilor instituționale. Nu mai este vorba despre subiectivism. Tot respectul pentru cei care au înțeles că aici până la urmă este vorba de o demnitate profesională, pentru că vorbim, iată, de argumente avocățești, vorbim despre demersuri civice nu vorbim despre simpatii politice. Indiferent dacă ești usr-ist sau pesedist, este o realitate care te poate executa la un moment dat, un aparat represiv al unui sistem abuziv. Ce se întâmplă în momentul de față cu acești copii luați în malaxorul legii Vexler pentru opinii personale neconforme cu ceea ce le impune statul actual să creadă și să vorbească?
Mihai RAPCEA: În momentul de față, prin legea Vexler, dar și prin legislația conexă, a fost incriminat delictul de opinie cu toate cuvintele. Trebuie ca cetățeanul să-și pună frână gurii exact cum o făcea înainte, pe vremea comunismului.
Codruț BURDUJAN: Deci trebuie să avem grijă ce postăm, ce glume facem, cu cine vorbim, cât vorbim, la ce telefon vorbim?
Mihai RAPCEA: Dacă am face o paralelă între regimul terorii comuniste staliniste și actualul regim, putem să spunem că acest gen de dictatură soft a adăugat un plus de perversitate și de complexitate abuzului.
Dacă pe vremea respectivă erai liber să gândești ce voiai în condiția să nu vorbești, pentru că dacă vorbeai erai pedepsit – însă pedeapsa care îți venea o pedeapsă abuzivă și ilegală pentru că nu exista normă care să te împiedice să vorbești. Teoretic, Constituția Republicii Socialiste în România și Codul penal îți permiteau să spui absolut orice era aparent libertatea. Însă aparatul represiv comunist acționa abuziv vădit și ilegal, adică teroarea era instituită oarecum abuziv – însă, astăzi, teroarea este pe față!
Cu alte cuvinte, legislația adoptată, sub pretext al valorilor democratice, este o legislație abuzivă care sancționează opiniile și libertatea de expresie. Cetățeanul este invitat să se autocenzureze! Este forma cea mai perversă de abuz. Cu alte cuvinte, nu te mai păzește securistul, nu te mai asculta, nu te mai înregistrează: cel care trebuie să te păzească esti ești TU însuți, tu devii gardianul propriei libertăți!
Iar în momentul în care ți se impune o astfel de conduită, ei au avut grijă ca legea să fie suficient de vagă încât tu să NU mai știi cu exactitate ce anume este legal sau ilegal.
Codruț BURDUJAN: Practic, astfel ajungi la cheremul celor care controlează sistemul în acest mod perfid?
Mihai RAPCEA: Și atunci, ca să nu greșești, TU te înfrânezi cu absolut orice. Asta este forma perfectă de dictatură în care fiecare devine propriului gardian. Asta este, de fapt, sensul acestei legi. De asta, nici Curtea Constituțională, nici Înalta Curte nu vor să lămurească înțelesul legii, nu vor să stabilească niște limite clare ale interpretării textului de lege…Au lăsat această sarcină în seama unei instanțe judecătorești și aceasta, în general, fiind supraaglomerată cu dosare…nu o să facă chirurgie pe dosare sau să analizeze sensul…
Codruț BURDUJAN: Ilustram interviul cu numărul mare al tinerilor care au picat în capcana acestor legi care anulează libertatea de gândire și expresie, pentru că noi care am trecut prin ceaușism avem în sânge această autocenzură: știm la un moment dat că nu trebuie să discutăm anumite chestii pe telefon, că nu trebuie să discutăm în prezența anumitor persoane care le bănuim că ar avea „legătură” cu…sau DACĂ ar fi să discutăm ca orice alți oameni cărora le pasă ce se întâmplă în jurul lor pe marginea chestiuni de corupție locale sau globale, chestiuni sensibile, care ar putea fi sancționate concret de aberațiile instituite. Nu este nimic nou, orice ev își are zeii și demonii lui.
Dar, iată, tinerii aceștia sunt învățați să guste din.. – așa speram toți după 90, să gustăm… – libertate în toate formele și culorile ei, după preferințe.
Lui Mihai Rapcea îi atrăgeam, și eu, deseori, atenția anterior. M-am simțit jenat față de el dar și față de soția dumnealui, să nu devin foarte insistent când îl avertizam că nu trăim în realitatea liberă pe care o credea el. Îl avertizam: puteți fi agățat de acest sistem ticăloșit și îmi pare rău că intuiția mea a mers cu exactitate pentru că era suficient să provesc calitatea josnică oamenilor care dețin pârghiile deciziilor de astăzi, corupția și coruperea acestora. Dar a continuat cu nonșalanță să creadă că trăiește într-o lume la distanță de ororile trecutului deși instituțiile și urmașii cumplitelor crime nu și-au schimbat decât uniformele.
Mihai RAPCEA: În fața unui astfel de abuz legislativ ai două opțiuni: Prima opțiune este să te cenzurezi total și să nu te apropii nici măcar pe departe de subiectul care este interzis. Și asta este de fapt scopul legii. Asta s-a adoptat.
A doua versiune cea pe care eu am împărtășit-o este aceea de a căuta să testezi limitele libertății, interpretând prin prisma concepției bunului simț al oamenilor, al omului obișnuit. Care este care este de fapt limita legii. Și să abordezi subiectele într-o manieră în care să te situezi în afara sferei penale.
Eu am considerat în abordarea acestei legi Vexler – și cred că este de bun simț acest lucru – că orice discuție sau afirmație pe subiectul istoriei evreilor, al suferinței lor, al războiului din Gaza sau orice alt subiect care implică poporul evreu, trecut sau actual, sunt discutabile public, pot fi puse în dezbatere publică atâta timp cât nu există o manifestare expresă de incitare la ură împotriva lor. Da astea sunt limitele libertății, așa cum le înțeleg eu ca profesionist al dreptului după 26 de ani de avocatură.
Codruț BURDUJAN: Dar iată că nu funcționează în acest mod…
Mihai RAPCEA: Nu funcționează în concepția unora. Vom vedea actul de justiție la finalul lui cui va da dreptate, dacă logica mea a fost corectă sau dacă, dimpotrivă, eu am greșit și atunci voi fi pedepsit pentru eroarea mea de a valoriza sensul textului de lege.
O coincidență dată naibii
Codruț BURDUJAN: Toate aceste abuzuri sub steagul legilor antidiscriminare se manifestă, scandalos, chiar în contextul în care asistăm la un genocid de stat realizat de guvernul Netanyahu. Când, în Europa și nu numai, se merge atât de departe încât se fac presiuni asupra guvernelor să sancționeze până și criticile la adresa politicilor Israelului, ca acestea să fie asociate dialectic si legislativ în malaxorul cenzurii sub stigmatul antisemitismului. Adică ORICE critici despre israelieni, la un moment dat ar poate băga în acest colț întunecat.
Mihai RAPCEA: S-a vorbit la un moment dat că antisemitismul a devenit sinonim cu anti-sionismul. Sionismul este o mișcare politică, se știe, o mișcare prin care evreii și-au dorit să aibă o patrie iar acea patrie să fie statul Israel. Până aici, nimic a deosebit. Problema este că sionismul, ca și doctrină politică, are numeroase accente anti-umane discriminatorii la adresa altor persoane. Sionismul, ca și doctrină politică, a fost, dacă nu mă înșel, în 1967, a făcut obiectul unei rezoluții ONU inițiate de Rusia, de fosta Uniune Sovietică, prin care a fost declarat ca doctrină antiumană similară nazismului. În aceste condiții, nu poți să ă echivalezi sionismul cu a ca doctrină politică cu antisemitismul și ca oricine care critică acțiunile politice ale sionismului – de exemplu, incitarea la ă deportarea unor populații, strămutarea unor populații – sunt acte interzise de Carta Drepturilor Universale. Asistăm la această realitate în Gaza. Asistăm în Gaza la uciderea unor oameni, la privarea de dreptul la apă; dreptul la apă este iarăși consfințit printr-o rezoluție ONU prin care orice ființe umane, chiar și animalele, au dreptul la apă. Toate aceste lucruri arată faptul că dreptul internațional este modelat după interesele unor mari puteri acum.
Modul în care se reflectă lucrurile astea în spațiul nostru contemporan este foarte important. De ce? Pentru că, din păcate, noi nu avem aceste elemente de referință ale limbajului public ale libertății de exprimare în care să ni se spună clar ce este acceptabil, ce nu este acceptabil în exprimarea publică. Și atunci se creează o practică neuniformă în care tineri care n-au experiența mea juridică în interpretarea legii comit în mod involuntar, prin modul în care abordează anumite subiecte, infracțiunea de incitare la ură. De ce? Dau exemplu: cei care au fost la mitingul împotriva războiului din Gaza, de acum două săptămâni?
Codruț BURDUJAN: Fac o paranteză aici, mi se pare o coincidență dată naibii că aceste percheziții asupra lui Mihai Rapcea si a familiei sale au decurs la scurt timp după ce au organizat acel miting pentru pace în fața ambasadei Israelului din Piața Unirii din Capitală.
Mihai RAPCEA: În ordonanța procurorului de punere în mișcare a acțiunii penale împotriva mea se reține faptul că, prin compararea suferințelor palestinienilor din Fâșia Gaza cu cele ale celor care au murit în Holocaust în cursul celui de-Al 2-lea Război Mondial săvârșesc „infracțiunea de minimalizare a holocaustului”. Ce înseamnă asta: fraza pe care eu textual am am spus-o și apare ca și text incriminator în memoriul pe care l-am depus ambasada Israelului și în discursul public de acolo de la acel protest autorizat cu Asociația pentru Apărarea Dreptului Apatrizilor și Refugiaților unde sunt vice președinte, deci pe o chestiune de politici publice, nu m-am dus ca persoană particulară ca și exponent al unei idei rasiste, xenofobe sau extremiste. Eu sunt de a 25 de ani vice-președintele acestei organizații și am protestat și la ambasada Rusiei, la China și peste tot unde au fost abuzuri îndreptate împotriva apatrizilor și refugiaților. Eu am spus că poporul evreu – dacă săvârșește astfel de fapte abominabile, armata IDF-ul, Israel Defence Force, dacă săvârșesc crime împotriva umanității în Gaza, care sunt în momentul de față documentate de Tribunalul Penal Internațional care emite mandate de arestare preventivă pe numele principalilor șefi militari – înseamnă că nu a învățat nimic din suferința celui de-al 2-lea Război Mondial și din suferința holocaustului. S-a apreciat că această exprimare reprezintă o „minimizare a suferinței evreilor din acea perioadă”.
Codruț BURDUJAN: Revin cu întrebarea, oare acești funcționari care se lasă aspirați în astfel de abuzuri îşi fac doar datoria sau… deja vorbim de ceva mult mai îngrozitor?
Mihai RAPCEA: Ei au preluat această expresie de „minimizare a suferinței din holocaust” din raportul Institutului Elie Wiesel. Cei care au dat tonul și au încadrat juridic dacă vreți exprimarea mea dându-i conotația penală au fost cei de la Elie Wiesel. De asta spun că cei care au făcut de fapt sesizarea și care sunt în spatele acestui dosar penal sunt cei de la Elie Wiesel.
Codruț BURDUJAN: Și merg cu întrebarea mai departe, nu cumva vorbim de un risc la adresa siguranței naționale, pentru că este vorba de foarte mulți cetățeni care, iată, sunt persectați prin prisma unor opinii. Și mai departe, „avem voie” să vorbim și despre influențarea peste deciziile proprii, suverane, privind politica externă? Dacă astfel de presiuni și intervenții ne poziționează și la cel mai înalt nivel și ne bagă mâine în război cu state din afara continentului și asistăm la modul cum aeroporturile, bazele noastre sunt puse la dispoziție unor părți din conflict fără ca cei care sunt votați și delegați să apere România să se asigure, fără a pretinde niciun fel de scut, niciun fel de siguranță și garanție privind viața și integritatea cetățenilor? Când marile state din Vest refuză imixtiunea și susținerea genocidului din Gaza, aici nu cumva există riscuri să fim expuși în fața unor decizii care nu ne reprezintă? Dacă simple chestiuni de opinii cetățenești sunt tratate în mod cazon, ca în timp de război, dar atunci când s-ar viza interese ale unor puteri globale ce pârghii democratice sau de siguranță ne mai rămân? Nu va fi atunci prea târziu să ne mai întrebăm dacă tăcerea pe timp de pace ne poate costa totul în cazul unui război care nu ne aparține? O pierderea a libertăților nu cumva poate atrage consecințe catastrofale dacă este ignorată?
Mihai RAPCEA: Aici vorbim despre o filozofie a dreptului național, despre o filozofie care a trebuit să stea în spatele conceptului de politici publice pe care România nu-l are. Din păcate, noi nu avem dacă vreți niște linii roșii, nu avem o strategie națională la nivel guvernamental sau politic. În ceea ce privește relația sensibilă cu anumite state care se află în conflict la acest moment, îmi permit să amintesc că România a avut astfel de strategii și a avut astfel de direcții clare înainte de 89, când liderul statului de la acel moment își permitea să creeze o agendă politică diferită față de cea a blocului comunist. S-a erijat într-un promotor al păcii și al unei înțelegeri între palestinieni și israelieni. Deci a existat, dacă vreți o poziționare fermă a statului român pe pe această temă. Astăzi noi nu avem niciun fel de exprimare publică sau poziționare: tot ce fac politicienii români sunt concesii.
Codruț BURDUJAN: Am stat să vorbim astăzi, iată, mai mult despre executanți și mai puțini despre politicieni? Pentru că dacă luăm fiecare rol separat vorbim despre alte definiții, nu știu câți rămân politicieni și câți sunt în realitate doar niște indivizi trimiși să parafeze fiind apoi trimiși la gară fără la revedere, fără să discearnă consecințele?…
Portretizare de antisemit: …„se pare că le-am dat gaură de 18 milioane de euro”
Mihai RAPCEA: Aș vrea să vorbesc un pic despre acest institut, care este un institut aflat în subordinea Guvernului României. A fost înființat prin hotărâre de guvern. Probabil, la solicitarea partenerilor noștri strategici, este finanțat din banii României.
La acest moment, el figurează în PNRR în agenda de finanțare din partea Uniunii Europene cu capitol separat de finanțare pentru Muzeul de istorie al Evreilor din România.
Au primit un imobil pe Calea Victoriei în valoare de multe milioane de euro, pe care de ani de zile tărgănează să îl amenajeze. Au încercat, în 2015, să preia în mod nelegal o clădire din centrul vechi al Capitalei. Este vorba de Palatul Dacia.
Palatul Dacia are o istorie interesantă, este un palat istoric al bucureștenilor, emblematic, aflat pe Calea Lipscani, chiar în spatele Băncii Naționale; este pe parter și încă două nivele, 4000 mp expoziționali. Cum spuneam o clădire emblematică care a fost cumpărată în 2011, dacă nu mă înșel de Primăria Capitalei în scopul reabilitării și transformării într-un muzeu de artă modernă, așa cum au toate țările occidentale, toate țările europene au câte un mare muzeu în centrul istoric. A fost cumpărat cu 12 milioane de euro de la BCR de către Primăria Capitalei și s-au mai investit încă șase milioane de euro în el. Dar, în momentul în care a fost gata, la cheie, apare ambasadorul Statelor Unite în România, Mark Gitenstein, în 2015, la o ședință de Consiliu a Primăriei Capitalei, împreună cu un reprezentant al institutului Elie Wiesel și cer să li se dea clădirea. Ei se așteptau ca toată lumea să cadă în genunchi. Spre surpriza lor, USR-ul lui Nicușor Dan și o bună parte din PNL care nu înțelegea despre ce este vorba au refuzat solicitarea și au dat un vot negativ, s-a suspendat ședința.
Au sunat telefoanele: doamna Firea primește un telefon, domnul Nicușor primește telefon, se reia votul și de data asta proiectul trece cu voturi unanime. În acel moment, am fost sesizați de o parte bună a criticilor de artă și a persoanelor implicate în mediul artistic că li se fură proiectul. Pentru că proiectul trebuia să înceapă; sunt peste 20.000 de lucrări adunate de la bucureșteni, familii vechi care le-au donat Municipiului București pentru expunere, sunt lucrări valoroase de artă, da, lucrări foarte valoroase și care trebuiau să fie expuse. Lucrări unice! Și li se fura proiectul, proiect de 18 milioane de euro.
În momentul acela eu împreună cu un alt cetățean am formulat o plângere împotriva acestei hotărâri a Consiliului General al Capitalei la Tribunalul București. Tribunalul București a admis contestația noastră pe două motive. Primul motiv: proiectul nu fusese pus în procedura de dezbatere a transparenței legii transparenței decizionale. El trebuia să rămână minim 20 de zile pe site-ul primăriei. Cetățenii să se exprime poziția cu privire la oportunitatea unei astfel de donații, practic a folosinței pe termen nedeterminat către Institutul Elie Wiesel, deci s-a încălcat o lege în acest sens.
Iar în al doilea rând nu fuseseră date avizele comisiilor de specialitate care trebuiau să analizeze oportunitatea dacă respectivii aveau un proiect, dacă proiectul respectiv este potrivit pentru 4000 mp expoziționali; în condițiile în care atenție, Elie Wiesel, pe vremea când trăia, a participat împreună cu Comisia Tismăneanu la așa-numitul raport Tismăneanul în Parlamentul României. Acel raport a hotărât/ și a fost agreat de către instituțiile internaționale și de domnul Elie Wiesel că în cadrul muzeelor naționale de istorie se vor face secțiuni speciale privind istoria evreilor din România. Cu alte cuvinte, ei vor face parte integrantă din istoria națională. Cum era și firesc, da? Între timp, Elie Wiesel a murit iar conducerea Institutului a fost preluată de către un cetățean care se pare că nici nu avea calificările necesare. Nu era istoric și așa mai departe…, domnul Alexandru Florian. Și ne-am trezit cu această inițiativă a dânșilor, dar la ce mod, că până să ajungem noi în instanță cu anularea hotărârii Consiliului Local, Consiliului General al Capitalei, domnul Gitenstein cu reprezentanții de la Elie Wiesel s-au dus la paznicul de acest această clădire, de la Palatul Dacia, i-au luat cheile și deja își făceau planuri unde să-și facă cafenele, cum să-și împartă spațiile.
Înțelegeți că noi am formulat plângere penală împotriva acestor oameni la DNA pentru trafic de influență. Nu este admisibil ca un înalt demnitar un rang de ambasador în România să vină și să exercite presiuni pentru interese economice personale. Asta a făcut domnul Gitenstein, AMBASADORUL Statelor Unite la București…: dosarul de la DNA n-a fost soluționat nici până în zilele noastre. Apropos de justiția cu două viteze: dosarele naționaliștilor merg cu toată viteza în instanță, în timp ce cele ale marii corupții rămân acolo. Rezultatul acestei povești a fost că dânșii nici măcar n-au mai făcut apel, n-au insistat pe această chestiune, au lăsat-o moartă. Însă, cine apare la televizor și spune că avocatul Mihai Rapcea este antisemit? Domnul Florian!?…De ce? Pentru că m-am opus acestui abuz instituțional pe care, practic, instanța l-a sancționat!
Așa am apărut eu ca și portretizare de antisemit. Și din momentul acela am început să apară în toate rapoartele Elie Wiesel. Vreau să se știe adevăratul motiv pentru care apar în acest raport: se pare că le-am dat gaură de 18 milioane de euro.
Codruț BURDUJAN: Sunt chestiuni pe care cei mai mulți nu le știu, credeau că este vorba doar de niște live-uri, așa…, pe Facebook. Un subiect care așteaptă răspuns oficial de la serviciile abilitate ale statului dar și din partea tuturor celor menționați de Mihai Rapcea pentru că este rândul lor, de această dată să probeze transparența, nediscriminările și legalitatea. In lipsa lor, tăcerea ar putea confirma o corupție criminală la vârful statului care manipulează Justiția, instituțiile și merge până la distrugerea efectivă a celor care încearcă să (mai) deschidă gura.
Așa cum spuneam, acest subiect este mult mai tenebros și tot ce ne lipsea ar fi o criză la nivelul siguranței naționale în momentul în care avem un război la graniță și o corupție care decide când și cine ne deschide ușa casei.
Cum v-a afectat profesional, domnule avocat? Pentru că, în familie, sunt convins, nu vreau să vă mai întreb, ați trăit o adevărată teroare. Vă închipuiați că aveți de-a face cu o societate coruptă și abuzivă dar nu atât de mult încât să vă scotocească printre haine sau să vă țină în arest cu nopțile.
Mihai RAPCEA: Da, întâmplarea a făcut ca în ziua respectivă copilul să fie la maică-mea și atunci nu a fost afectată direct de toată acțiunea polițiștilor și a jandarmilor însă.
Eram doar eu cu soția acasă, însă ceea ce vroiau să spun este că într-adevăr ne-a afectat profesional. Avem clienți evrei: în momentul în care îți este luat calculatorul la puricat, în momentul în care date cu caracter confidențial sunt copiate, sunt puse la dispoziția unor organe de anchetă care caută absolut orice, oamenii respectivi – niște oameni cărora nu le place să le fie expuse nici afacerile private, nici poveștile din justiție – evident că au făcut pasul înapoi și am pierdut clientela chiar din zona cetățenilor evrei pe care-i asistam și îi reprezentam în diverse cazuri. Asta este o primă chestiune. În al doilea rând, evident că portretizarea ca antisemitul de serviciu, extremistul de serviciu în acel context, nu a fost una întâmplătoare. Momentul ales a fost chiar cu trei zile înainte de vizita în România a președintelui statul Israel, care s-a deplasat la Sighet, după cum știți, și acolo a făcut aprecieri largi pe marginea ă necesității aplicării mai dure în România a legii Vexler și a obținerii de rezultate de condamnări de către organele de anchetă. Cu alte cuvinte, o minge a fost ridicată la fileu, iar dânsul a făcut referire indirecte la cazul meu. Asta a arătat, și din punctul meu de vedere, faptul că aveau nevoie de un caz mare, aveau nevoie de o expunere mediatică pe măsură și au sperat că vor găsi mai mult decât aveau în informările inițiale, lucru care nu s-a întâmplat. Dacă, la prima oră, în momentul în care eu am fost reținut și condus la anchetă, se vorbea despre acțiuni extreme, despre o persoană extremistă și mi se crea o imagine de persoană violentă, spre seară, în momentul în care eu am fost reținut, deja televiziunile se calmaseră pentru că nu au mai primit materialul care era promis, că urma să vină pe pe surse judiciare.
Ați observat în alte cazuri celebre, de exemplu cum este cazul Georgescu, cum au fost scurse informații cu citate, cu informații extrem de concrete din anchetă, lucru nepermis evident. Dar nimeni nu dă să mai să se mai întrebe, oare e corect, oare a fost legal să-i expui mediatic cu informații confidențiale din anchetă? La fel, probabil, ar fi procedat și în cazul meu, dacă ar fi găsit lucruri relevante. Asta arată foarte mult despre maniera în care așa-zisa presă colaborează cu această justiție.
Codruț BURDUJAN: Sper că, atât timp cât mai avem iluzia democrației, mai putem discuta liber. Dacă nu știați, înainte de a deveni avocat, Mihai Rapcea avut intenția de a da examen la medicină, are o cultură medicală foarte vastă motiv pentru care îi cer un diagnostic asupra justiției actuale. Cam care ar fi acesta?..
Mihai RAPCEA: Știți care e chestiunea, Justiția nu este decât o exprimare, un simptom al stării generale a societății. Nu putem vorbi de ea distinct, separat de restul clasei politice sau modului în care există poporul român și economia noastră; ca și simptom al clasei politice și al guvernanței noastre, justiţia arată că România se află pe marginea unei prăpăstii.
Codruț BURDUJAN (ironizând): Dacă se află pe marginea prăpastiei înseamnă că încă stăm bine. Mulți ar spune că suntem deja în picaj…
Mihai RAPCEA: Se află într-un punct de cotitură a istoriei. În momentul în care statul începe să facă gesturi prin care sancționează cetățenii în mod fățiș pentru teme care sunt constituționale, este clar că la acel moment avem o fractură ideologică între popor și clasa conducătoare. Genul acesta de separări de fracturi se produc și se adâncesc, nu sunt vindecate decât prin democrație. Și asta arată că există o luptă de putere între clasa conducătoare a României, această clasă, dacă vreți stat paralel, și poporul român. Și eu cred că poporul român va învinge, pentru că ceasul istoriei nu poate fi dat înapoi.
Codruț BURDUJAN: Vorbim despre riscurile unei radicalizări la nivelul societății? Pentru că această dezbinare merge mână în mână și cu propagandă foarte puternică. Indiferent despre ce subiect am discuta, vedem că românii sunt dezbinați și aceasta este o metodă de control.
Mihai RAPCEA: Ideea este că cei care conduc la acest moment statul român s-au gândit și la această variantă. Recent, legea 61/91 privind unele fapte antisociale a fost modificată în luna în luna iunie a fost și publicată în Monitorul Oficial și a intrat în vigoare; astfel că dacă, de exemplu, ești sancționat de două ori pentru aceeași faptă, în 72 de ore riști să-ți ia amenzi de până la 10.000 RON plus zile de muncă în folosul comunității, iar aceste zile de muncă, atenție, dacă nu sunt făcute, se transformă în zile de închisoare. Deci, guvernanții noștri au găsit o modalitate prin care să pună batista, să pună să acopere oala în caz de… Doamne ferește!
Codruț BURDUJAN: Am depășit cu mult timpul pe care îl proiectasem ca să încadrăm acest interviu, vreau să terminăm prin două aspecte foarte importante: mulţi dintre cei care urmăreau LIVE-urile dumneavoastră se întreabă, unde vă mai pot urmări, unde mai pot găsi informaţii, materiale publicate de Mihai Rapcea?
Mihai RAPCEA: Am creat o nouă pagină Mihai Rapcea pe Facebook, acolo mai public o parte din LIVE-urile pe care le fac în grupul de Facebook Poiana al lui Rapcea, o parte din acestea mai sunt preluate de canalul de Youtube AntiSistem, unde cineva le preia și le repostează, o parte dintre ele le mai mult pe canalul de Tik-Tok și cam atât…
Codruț BURDUJAN: Vis-a-vis de grupul de Facebook Poiana lui Rapcea, cel care l-a creat G.Donțu – Am vorbit cu el pe online – și mi-a mărturisit că s-a retras pentru că îi era teamă că acolo intraseră și foarte mulți provocatori. Cu toate acestea, v-ați asumat în continuare același speech liber fără niciun fel de intimidări?
Mihai RAPCEA: Nu. Vreau să se înțeleagă că într-un grup fiecare postează ce vrea, însă fiecare este responsabil pentru postările lui personale; grupul, ca și context, arată mai degrabă modul în care oamenii mă percep și cum și-ar dori să fiu mai degrabă.
Codruț BURDUJAN: Să vorbim și despre evoluția acestui dosar, ce vă așteptați să urmeze?
Mihai RAPCEA: Aștept totuși justiția să se însănătoșească la un moment dat, să existe și în ceea ce mă privește măcar un licăr de normalitate. Spun asta pentru că mă vor judeca judecători care mă cunosc de foarte mulți ani și care înțeleg modul meu de a gândi de foarte mulți ani și îmi și urmăresc live-urile. Și, în acest context, am încredere în justiție. N-aș putea spune același lucru pentru cei care sunt acuzați în alte dosare, care sunt persoane particulare private, care nu sunt corect caracterizați, n-au imagine publică similară cu a mea în care să se poată opune acuzațiilor cu o apărare normală din acest punct de vedere. Pe de altă parte, sper că viitoarea componență a Parlamentului României va fi una de natură să cenzureze acest gen de abuzuri legislative și să sancționeze această lege Vexler, astfel încât ea să fie, cel puțin, dacă nu abrogată, cel puțin modificată, astfel încât să stabilească criterii clare de interpretare.
118 cititori.
