Aventura lui Marian Munteanu cu PNL, fără finalizare. După el şi Orban, sare în ring Predoiu cel Făr’ de Frică de DNA

     Disperarea liberalilor provocată de dificultatea de a găsi  candidaţi legitimi la primării devine un adevărat circ: Marian Munteanu se retrage din cursa PNL pentru Primăria București. Este al treilea candidat pe care liberalii îl retrag, după Cristian Buşoi şi Ludovic Orban. Zvonistica de moment sugerează faptul că principalul contestatar al candidaturii lui Munteanu ar fi Mircea Ionescu Quintus. marian_munteanu22_67502600

     ”A fost o săptămâna deosebită față de multe altele. Aș fi vrut să vă prezint ideile care stau la baza proiectului meu de bună guvernare a Bucureștiului.
Spun din capul locului că nimic din ceea ce s-a spus nu mă încriminează în mod real, pot să lupt împotriva acestor atacuri, dacă vor continua, voi lupta în continuare.
Administrarea unei capitale se face doar cu o echipă. Cu consilieri, cu primarii de sector. În lipsa lor, e greu să ajungi la un rezultat bun. Din nefericire, această campania nu a debutat așa cum trebuia. Unii s-au demobilizat, au dat credit la diferite alegații. S-a ajuns până acolo încât anumiți candidați s-au desolidarizat, diferite organizații care nu m-au vrut. E datoria mea să nu adâncesc aceste discuții. Am avut discuții cu liderii partidului în încercarea de a găsi o formulă eficientă care să rezolve această problemă. A fost dificil să găsim o formulă de unitate.
În consecință, am consimțit să îmi retrag candidatura”, a declarat Marian Munteanu care a adăugat că vor plăti toți cei care l-au denigrat, citat de expresmagazin.ro.orban

     Pe scaunul eliberat spectaculos de anchetarea pentru corupţie a lui Ludovic Orban şi retragerea prematură a lui Marian Munteanu a sărit, miercuri, președintele interimar al PNL București, Cătălin Predoiu. „Nimic din activitatea mea nu a ieșit din câmpul legii. Nici ca avocat, nici ca ministru, nici ca politician. Dau orice explicații oricui, orice faptă a mea este probabilă cu orice document, nu am niciun fel de preocupare în acest sens, nu consider că a sta de vorbă cu justiția este o rușine sau un stigmat. Orice cetățean e dator să dea explicații, dacă e întrebat. Numai cei care se simt vinovați consideră asta o vulnerabilitate. Eu pot să stau de vorbă cu oricine în această țară cu fruntea sus„, a justificat, încă din primele momente Cătălin Predoiu, citat de Agerpres.

Sorry, there are no polls available at the moment.

 

1766 cititori.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.