„LOTUS STELAR”, a doisprezecea carte a poetei Emilia Dabu

Cunoscuta și apreciata poetă Emilia Dabu, membră a Uniunii Scriitorilor din România Filiala Dobrogea, își va lansa în această duminică 17 aprilie 2016 ora 1500, la Clubul Artelor „Solteris” care își desfășoară activitatea la cercul Militar Mangalia, cea de-a doisprezecea carte „LOTUS STELAR”. emilia-dabu-lotus-stelarApărută în condiții grafice deosebite la editura Ex Ponto, având ca lector de carte pe reputatul scriitor Ovidiu Dunăreanu și coperta realizată de Marcela Dabu, cartea se înscrie în acel teritoriu poetic personal, care cucerește și captivează, mângâie și trezește deopotrivă sufletul sacru al umanității. Întregul volum este scris în vers clasic spre o reîntoarcere a ființei de lumină care este sufletul, spiritul celest spre taina ancestrală a iubirii. Deja bine primit de critica de specialitate care este o nouă călătorie inițiatică în timp și spațiu la care poeta, scriitoarea Emilia Dabu, ne invită de câte ori taina poeziei își cere dreptul la eternitate. Prof. dr. Miu Constantin U.S.R., chiar afirmă în „Oglinda Literară”, „Lotus Stelar, dezvăluie sufletul luminos al unei poete al cărei urcuș spiritual este unul de sorginte astrală” iar despre poemul „Femeie grație divină”, „O asemenea bijuterie lirică merită a sta la loc de frunte în orice antologie dedicată liricii feminine și de ce nu, chiar în manualele școlare”.

Cartea va fi prezentată de criticul literar prof. univ. dr. Angelo Mitchievici, președintele Uniunii Scriitorilor din România Filiala Dobrogea, alături de scriitorul, jurnalistul, red. șef al revistei

Ex Ponto, director al editurii Ex Ponto, Ovidiu Dunăreanu, prof. dr. Miu Constantin (U.S.R.) Cartea încărcată de magice simboluri, fiecare poem putând genera alte zeci de poeme, va mai fi comentată de Mihaela Burlacu(U.S.R.), Dora Alina Romanescu (U.S.R.)., Ana Ardeleanu, Guner Akmola (U.S.R.), Loredana Ionela Toader, dir. Corina Mihalache, pr. Ioan Aurel Bolba, Marius Robert Dincă, Cosmin Ștefănescu, Naum Liana, Emil Corneliu Ninu, Mioara Iancu Bratosin, Marcela Dabu, Mihai Ilieș, Carolina Toader, Marius Ciocănel, Adina Lozinschi.

A doisprezecea carte a Emiliei Dabu confirmă aprecierea valoroșilor scriitori care au promovat-o încă de la debut. Laurențiu Ulici, Marius Tupan, Ion Mircea, Anghel Dumbrăveanu, Marin Sorescu, Horia Zilieru, Ovidiu Dunăreanu, Dan Silviu Boerescu, Ion Roșioru, Nicolae Rotund, Radu Bărbulescu și mulți alți minunați oameni de cultură din țară și străinătate. Emilia Dabu este membră a Asociației Scriitorilor de Limba Română din Quebec, Canada, realizatoare a cinci antologii de cultură și artă „Solteris”, fondatoare și coordonatoare a Teatrului pentru copii și tineret „Magic”, Emilia Dabu este laureată a numeroase premii literare naționale, între care „Mihai Eminescu”, „Lucian Blaga”, „Nichita Stănescu”, „Panait Cerna”, „George Topîrceanu” și a revistelor literare „Tomis”, „Convorbiri Literare”.

Sorry, there are no polls available at the moment.

A primit premiul U.S.R. Dobrogea pentru volumul de versuri „Cheia Eternității”, fiind premiată și în cadrul Salonului Internațional de Carte „Ovidius” pentru volumul „Calea spre lumină”. Scriitoarea este colaboratoare la reviste culturale, fiind inclusă în numeroase antologii și dicționare literare și în reviste din țară și străinătate (Germania, Elveția, China, Canada). Dintre cărțile publicate de Emilia Dabu amintim: „Floare albastră”, „Cuvinte săpate pe cer”, „Necunoscutei din mine”, „Ne-a mai rămas iubirea”, „Floare de colț inima mea”, „Cetatea iubirii”, „Cheia eternității”, „Calea spre lumină”, „Cetatea înțelepciunii”, „Lumina din templul cuvintelor”, „Însemnul divin”. Emilia Dabu este fondatoarea și președinta Clubului Artelor „Solteris” din 2001, unde a promovat peste 150 de cărți ale membrilor clubului, expoziții de pictură, spectacole de muzică și poezie, dedicate marilor scriitori români. A promovat mereu și tânăra generație, tinerele talente ale Mangaliei.

Expoziția colectivă de pictură va fi semnată de Niculae Găgeanu U.A.P. – Constanța, Marieana Oleniuc  U.A.P.-Constanța, Corina Vicolov U.A.P. – Constanța, Marcela Dabu, Cristian Petică, George Șerban iar de la Constanța, pictorița Monica Maria Goșoiu. Talentați actori copii și tineri de la teatrul „Magic” vor susține un recital de poeme din carte: Loredana Ionela Toader, Raluca Tunsu, Vlad Vicolov, Natalia Opriș, Daria Bănică, Mălina Rugea, Alexia Ciobănel, Beatrice Dumitrașcu, Antonia Isăilă, Delia Anton, Emilia Șerban, Carla Zaharia. Melodii clasice vor fi interpretate la pian de prof. Adina Lozinschi iar cantautorul scriitor George Șerban va susține un recital de melodii inspirate de versurile autoarei.

2038 cititori.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.