Există două feluri de adrenalină: aia nasoală care-ţi creşte colesterolul şi-ţi omoară orice urmă de luciditate şi aia mişto care te face să te simţi zeul zeilor, de parcă toată viaţa ai fi băut numai nectar şi ambrozie, chiar dacă senzaţia nu durează decît cinci minute, ca orice fericire pămînteană.
Buuun! Plecînd de aici, am putea spune două lucruri despre un cuplu, fie că e căsătorit, necăsătorit sau gay. Sau despărţit. Că există şi cupluri care se despart pentru o perioadă, nu? Fie că sunt împreună, dar locuiesc separat, fie că locuiesc împreună, dar unu e plecat în delegaţie, iar altul/alta în vacanţă la bunici, tot cuplu sunt. Împreună, dar separaţi, să nu care cumva să ruginească sentimentele.
Intimitate la nivel ridicat
Primul lucru care-mi vine în minte în legătură cu sexul dintr-un cuplu ar fi că dacă intervine rutina cam dispare dragostea, iar resuscitarea pasiunii se lasă cu scîncete şi păreri de rău. Dar nu e nici o surpriză asta, cam toată lumea se aşteaptă după cîţiva ani la moartea pasiunii şi o dată cu aşteptarea asta vine şi sfînta resemnare. Cumva te păcăleşti că aşa merg lucrurile, vorba lui Vonnegut, sau te păcălesc alţii (care ştiu ei mai bine) că nici tu nu vei scăpa de rutină. Unii o numesc aşa, romantic, „intimitate la nivel ridicat”, o intimitate contorizată în pîrţuri sub plapumă, sorbit de supă, şosete la comun amestecate cu dopuri în urechi şi tăceri din ce în ce mai dese. Şi multe altele cu care n-are rost să vă plictisesc, că şi le ştie fiecare mai bine pe ale lui. Inutil să te mai gîndeşti la vreun strop de adrenalină în condiţiile astea.
Al doilea lucru este căutarea noului. Aia e, n-ai ce să faci. La un moment dat, sufletul o cere ca o consecinţă a primului lucru de care v-am spus mai sus. N-are rost să schimbaţi datele poveştii şi nici să credeţi că veţi trăi fericiţi pînă la adînci bătrîneţi. Oricum ar fi, la un moment dat va exista o cumpănă în viaţa fiecăruia şi va trebui să faceţi faţă colţilor adrenalinei. Ăleia rele, care dă palpitaţii de inimă sau creşte riscul de diabet. Că cealaltă adrenalină, cea bună, creşte riscul unui orgasm multiplu, ceea ce este cu totul altă poveste, una mai fantasmagorică aşa. N-are rost să mă numiţi pesimistă (uite-o şi pe pesimista asta!) că dacă aţi fi cinstiţi şi aţi căuta prin memorie nu veţi găsi mai mult de 10 nopţi cu adevărat perfecte şi doar maxim două cu cel cu care vă împărţiţi viaţa. Nu-i aşa că am nimerit-o şi de data asta?
Şi cu cît urgentezi treaba asta cu adrenalina cu atît apar alţii care se pun de-a curmezişul, şi cumva îţi aminteşti de toate interdicţiile la care te supunea viaţa ca nu cumva să guşti din nectarul zeilor. Te încăpăţînezi şi dintr-o dată îţi vine ideea că ai putea să scrii o carte despre toate chestiile naşpa care ţi s-au întîmplat cu bărbaţii, de la primul care ţi-a trimis un răvaş în care folosea sintagma „cariera ca cariera, dar… ” pînă la cel căruia îi găseai tu femei numai să scapi odată de el. Între aceste extreme o căruţă de andrenaline nasoale şi colesterol pe măsură. Așa că, vă spun eu, dragostea e doar un scenariu de film sau o părere de rău lăbărțată pe cîteva sute de foi, cu pretenții de roman.
„Î-mi pare rău!”…
E valabil desigur şi pentru bărbaţi. Tocmai îmi povestea un amic despre cum ar trebui să arate femeia visurilor lui: să rîdă cu ea, să ştie gramatică (se săturase să primească bileţele cu „î-mi place de tine”) şi să fie sexual compatibili. Deci nimic despre măsurile 90-60-90. I-am spus că pînă la urmă va trebui să se mulţumească doar cu rîsul în comun, că restul vor pica rînd pe rînd. Mai puţin treaba cu gramatica. Asta da. Aici n-ai ce să faci, îţi trebuie nervi de fier să accepţi analfabete în pat şi destulă superficialitate să crezi că vor schimba lumea pentru tine. Poate doar îţi vor da dureri de cap şi jenă pentru toată viaţa. De unde atîta ambrozie şi nectar? Î-mi pare rău.
Zully MUSTAFA – https://www.mala-hierba.com
3583 cititori.
