Teoria Ferestrelor Sparte sau cum poate fi salvat un oraș

Constanta 2016

În decembrie 1984, Bernhard Goetz, un new yorkez din Manhattan, călătorea cu metroul. La o stație a urcat Troy Canty, un tânăr de culoare, alături de trei prieteni. În vagon se aflau peste 20 de oameni. ”Dă-mi 5 dolari”, i-a spus la un moment dat Canty lui Goetz. Calm, acesta a scos din buzunar un pistol calibrul 38 și i-a împușcat pe rând pe toți cei patru tineri. ”Tu pari încă viu. Uite încă un glonț”, i-a spus unuia dintre ei și a tras din nou. ”Nu știu de ce am făcut-o”, a spus el imediat după. ”Goetz a fost achitat cu ușurință de acuzațiile de atac și tentativă de omor”, spune Malcom Gladwell, în lucrarea ”The Tipping Point”.

Pentru a înțelege mai bine povestea, iată contextul ei: în anii 80, în New York se înregistrau anul peste 2.000 de crime și 600.000 de infracțiuni grave. Toate cele 6.000 de garnituri de metrou, cu excepția celei care circula în centru, erau acoperite cu graffiti în întregime, și pe interior, și pe exterior. Se înregistrau anual 20.000 de infracțiuni numai pe liniile de metrou. ”Hărțuirea călătorilor de către cerșetori și infractori mărunți era atât de răspândită, încât numărul călătoriilor cu metroul scăzuse până la cel mai scăzut nivel din istoria metroului”, spune Gladwell. Era infernul lui Dante transpus în subteranele New York-ului.

Începând din anii 90, criminalitatea în metropolă a scăzut la jumătate iar infracțiunile s-au redus cu două treimi. Se pot lua în calcul mai multe teorii, dar Gladwell spune că un rol vital l-a jucat ”Teoria Ferestrelor Sparte”. Aceasta a fost inventată de doi criminaliști, James Q. Wilson și George Kelling. ”Cei doi au spus că delincvența este urmarea inevitabilă a dezordinii. Dacă se sparge o fereastră și nu o repară nimeni, oamenii care trec pe acolo vor trage concluzia că nimănui nu-i pasă și că nimeni nu este răspunzător. În curând, alte ferestre vor fi sparte, iar sentimentul de anarhie se va răspândi din clădirea aceea pe stradă, transmițând semnalul că orice este acceptabil. Într-un oraș, probleme relativ minore precum graffiti, dezordinea publică și cerșitul agresiv, scriu ei, sunt toate echivalente unor ferestre sparte, invitații la infracțiuni mai grave”, spune Gladwell.

Dar iată ce scriu cei doi criminaliști: ”Dacă într-un cartier nu i se interzice unui cerșetor sâcâitor să-i mai agreseze pe trecători, gândește probabil hoțul, este și mai puțin probabil ca locuitorii să sune la poliție pentru a identifica un potențial tâlhar sau pentru a interveni când se produce tâlhăria”.

Aceasta este, spune autorul, o teorie epidemică a criminalității. Ea spune că delincvența este contagioasă – așa cum este contagioasă o tendință în modă -, că poate începe cu o fereastră spartă și se poate răspândi în întreaga comunitate.

Compania care opera metroul din New York l-a angajat pe Kelling să pună în aplicare Teoria Ferestrelor Sparte. A angajat și un nou director, David Gunn, care avea sarcina să reconstruiască sistemul de metrou, măcinat de sutele de defecțiuni de pe linii, care făceau ca viteza de deplasare pe multe porțiuni să fie de 25 de kilometri pe oră. Gunn a insistat să se ocupe mai întâi de graffiti-urile de pe vagoane. Părea, spune Malcom Gladwell, ”la fel de lipsit de sens ca a spăla puntea Titanicului când acesta se apropia de ghețari”.

Gunn a instituit reguli foarte stricte. A instalat o stație de curățare a vagoanelor. Dacă un vagon ajungea acolo cu graffiti, trebuie fie curățat, fie, dacă nu se reușea, scos din circulație. În Harlem, puștii veneau în fiecare seară la depou să măzgălească vagoanele. Angajații metroului îi lăsau să-și termine treaba și apoi le revopseau la rândul lor. ”Dacă vreți să vă petreceți trei nopți vandalizând un tren, n-aveți decât. Dar nu va vedea niciodată lumina zilei”, spunea Gunn. Operațiunea aceasta a durat din 1984 până în 1990.

În 1990, compania care operează metroul angajează un nou șef de trafic, William Bratton, de asemenea adept al Teoriei Ferestrelor Sparte, care îl avea ca mentor pe Kelling. Prima lui misiune, în condițiile în care în metrou, vă reamintesc, se petreceau circa 20.000 de infracțiuni pe zi? Să rezolve problema celor care călătoresc fără bilet. 170. ”El credea că neplata contravalorii călătoriei, la fel ca graffiti, putea fi un semnal, o expresie subtilă a dezordinii care invita oamenii la infracțiuni mult mai periculoase”, scrie Malcom Gladwell. 170.000 de persoane circulau zinic fără bilet. Poliția credea că nu merită efortul să îi urmărească și amendeze. Bratton a acționat în forță: cu polițiști în civil, îi încătușa pe neplătitori și îi ținea pe peron, să fie văzuți și de ceilalți. A transformat un autobuz în stație mobilă de poliție, ca să nu mai piardă vremea pe drumuri. Cei reținuți erau percheziționați. Unul din șapte ieșise din închisoare pe cauțiune. Pentru polițiști, să îi prindă pe cei fără bilet nu mai era o corvoadă, ci devenise ”un fel de căutare de comori”. Între 1990 și 1994, arestările pentru delicte minore a crescut de cinci ori.

După alegerea lui Rudolph Giuliani ca primar al New York-ului, Bratton este numit șeful departamentului de poliție al metropolei. Primul lucru pe care l-a făcut: a aplicat Teoria Ferestrelor Sparte. ”El i-a instruit pe ofițerii de poliție să intervină în cazul delictelor care afectau calitatea vieții: asupra spălătorilor de parbrize care îi abordau pe șoferi în intersecțiile din New York, cerându-le bani ca să le spele parbrizul, de exemplu, și asupra tuturor celorlalte echivalente terestre ale forțării turnichetelor (n.r. intrările de la metrou) și ale desenelor graffiti”, notează Malcom Gladwell. ”Dacă făceai pipi pe stradă, ajungeai în închisoare”, spune Bratton.

Revenim la criminalul de la începutul articolului, la Goetz. Gestul avea probleme cu acceptarea autorității și considera că sistemul nu funcționează. Se plângea de mizeria de pe stradă, de delincvență, de cerșetori. ”Ceea ce contează sunt de fapt lucrurile mărunte. Disputa de la metrou dintre Bernie Goetz și cei patru puști are prea puține în comun, până la urmă, cu psihopatologia haotică a lui Goetz sau cu mediul sărac din care proveneau cei patru puști care l-au acostat, dar are o legătură foarte importantă cu mesajul transmis de graffit-urile de pe ziduri și cu turnichetele defecte. Forța Contextului spune că nu e nevoie să rezolvi problemele majore pentru a scăpa de delincvență. Poți stopa actele de delincvență spălând pur și simplu graffiti-urile de pe ziduri sau arestându-i pe cei care intră la metrou fără să plătească”, este concluzia lui Malcom Gladwell.

”Ceea ce contează sunt de fapt lucrurile mărunte” – aceasta este ideea pe care o putem extrage din Teoria Ferestrelor Sparte.

Gândiți-vă acum la orașul Constanța, la toate lucrurile mărunte care vă deranjează, care, potrivit teoriei epidemice a criminalității, sunt contagioase. Constanța este orașul unde întâlnești la aproape fiecare intersecție unul sau mai mulți cerșetori care se plimbă printre mașini, îți bat în geam și îți cer insistent bani. Vara locul lor este dublat de spălătorii de parbrize, care îți aruncă niște zoaie pe geam, ți-l aduc la o stare aproximativ egală cu cea inițială și îți cer bani pentru asta. Este orașul în care dacă parchezi în centru, o șleahtă de țigani îți spală mașina, fără să le fi cerut acest lucru, și devin agresivi dacă nu le dai bani. Orașul în care cerșetorii sunt la ei acasă nu numai în intersecții, ci cam peste tot unde există un bun vad comercial. I-am văzut, nu foarte agresivi, și în mall-uri.

Fostul primar psd-ist al Constanţei, Radu Mazăre, cercetat penal în cadrul mai multor dosare de corupţie.

Constanța este orașul în care nu poți să mergi pe stradă, din cauza mașinilor parcate neregulamentar, la care de multe ori poliția închide ochii pentru că, nu-i așa, nu sunt îndeajuns de multe locuri de parcare. Aici, trotuarele sunt pline de excremente de câine, pe care proprietarii uită să îl strângă. Chiștoacele sunt aruncate la întâmplare, de multe ori gunoiul este azvârlit de pe fereastră, în fața blocurilor, țiganii (și nu numai) circulă fără bilet în autobuze.

Fântâna Dragonilor din Constanţa, monument vandalizat şi abandonat de municipalitate.

Toate aceste mici încălcări ale legii rămân de cele mai multe ori nesancționate. Polițiștii au treburi mai importante decât să adune cerșetorii de pe străzi, controlorii se tem să verifice biletele țiganilor, pentru căcatul lăsat pe străzi de câini nu am auzit până acum să fi fost amendat niciun proprietar, etc.

Dacă ducem mai departe Teoria Ferestrelor Sparte și ne uităm la arhitectura orașului, vom trage probabil concluzia că nu mai avem nicio șansă. Clădiri urâte, înghesuite, murdare. Un Cazinou lăsat în paragină de peste un deceniu este semn că autoritățile sune fie neputincioase, fie au un interes să îl țină așa și induce în locuitori un sentiment de lipsă de speranță și de lehamite.

Într-o discuție pe care am avut-o cu unul dintre viceprimarii Constanței, Decebal Făgădău, (acum cu atribuții de primar), acesta a spus că ”Infrastructura modelează comportamente”. Este, îmi permit să spun, o extindere a Teoriei Ferestrelor Sparte. Străzi civilizate și curate, parcuri frumoase, clădiri atrăgătoare – toate acestea vor schimba, poate încet, prea încet, dar sigur, ceva în bine în comportamentul oamenilor.

Aștept ziua în care autoritățile locale nu vor fi preocupate în special cum să asigure puiul pentru pensionari, ci se vor gândi la modul cum pot rezolva problemele mari ale orașului, începând cu ele mici. Aștept ziua în care polițiștii vor sancționa micile delincvențe și nu vor mai da neputincioase din umeri, justificându-și neputința ba prin prejudiciul mic, ba prin afirmația că faptele au fost comise de minori ce nu pot fi trași la răspundere, ba prin cine știe ce alte scuze.

Rezolvarea problemelor aparent mărunte ale orașului nu seamănă cu spălarea punții Titanicului atunci când acesta se apropie de ghețuri, ci este probabil singura modalitate de a-l salva.

Cristian Hagi – jurnalist, www.ct100.ro

Salvează

189 cititori.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *