PRO VITA salută respingerea, de către Consiliul Europei, a unei propuneri de legalizare a practicii surogației materne în statele membre.

Proiectul de Recomandare, intitulat „Children’s rights related to surrogacy” a fost respins, în urmă cu câteva zile, de plenul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, cu o majoritate largă.

"PSD si PNL, aceeasi mizerie"?

View Results

Loading ... Loading ...

Pe lângă conținutul ambiguu al proiectului de recomandare, foarte contestată a fost și persoana raportorului – senatorul belgian trans-sexual Petra de Sutter, întrucât aceasta este medic ginecolog la un spital belgian care oferă servicii de surogație.6337fcf0-1870-43a8-9fc0-6d773a79c086

Deși nu a condamnat explicit practica surogației, rezultatul votului din plenul Consiliul Europei, dat la capătul unor dezbateri care au durat aproape 2 ani, poate fi considerat încurajator pentru eforturile de condamnare și abolire în țările unde aceasta este permisă.

Toți cei 3 reprezentanți ai României au votat contra proiectului: Attila Korodi (UDMR), Ben-Oni Ardelean și Maria Grecea (PNL). La fel și reprezentantul Republicii Moldova, dl. Valeriu Ghilețchi.  PRO VITA București a transmis acestora o recomandare de vot (aici).

Surogația (cunoscută și sub denumirea de „mamă surogat”, „gestație pentru altul” sau „maternitate de substituție” – detalii la www.mama-purtatoare.ro) este o practică prin care copilul este transferat de la naștere unei alte persoane, de obicei în schimbul unei sume importante de bani. Practica a fost criticată intens de multe organizații de drepturile omului și a fost deja condamnată într-o rezoluție a Parlamentului European din 2011 ca o formă de exploatare a corpului femeii și a organelor sale reproducătoare”.

Fiind din ce în ce mai răspândită, surogația, pentru a fi acceptată social, se ascunde adesea sub aparența compasiunii și altruismului. Adevărata compasiune, însă, nu poate oculta adevărul: maternitatea surogat constituie o nouă modalitate de a exploata femeile și de a face trafic cu ființe umane, transformând copiii în bunuri comerciale.

Ca membră a Uniunii Internaționale pentru Abolirea Surogației, care urmărește abolirea practicii „gestației pentru altul” surogat în întreaga Europă, Asociația PRO VITA din București consideră că a venit momentul ca și în România acest subiect să intre în atenția membrilor legislativului.

În România, practica este permisă într-o „zonă gri” legislativă, neexistând din păcate absolut nicio reglementare. Subiectul în sine este aproape necunoscut publicului larg, însă anunțurile de oferte abundă la mica publicitate sau în clinici, iar cele mai multe discuții de pe internet gravitează în jurul unei pretinse „generozități”, când de fapt este vorba despre o afacere foarte bănoasă pentru clinici, iar principala motivație a femeilor purtătoare rămâne sărăcia.

2069 cititori.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.