Prima problemă care trebuie pusă în discuție nu trebuie să fie resursa subsolului, respectiv a posibilei prezențe a gazelor de șist în unele zone din România, ci tehnologia propusă pentru exploatarea lor. Toți specialiștii în domeniul protecției mediului înconjurător au concluzionat că această tehnologie de fracturare hidraulică de mare și mic volum este pentru mediul subteran geologic și hidrogeologic cea mai criminală născocire a minții umane. Inventatorul s-a gândit doar la eficiența economică, adică să fie foarte ieftină comparativ cu mineritul tradițional, iar de restul problemelor se merge pe principiul… „DUPĂ MINE POTOPUL!”.
O altă categorie de probleme pot fi identificate cu mare ușurință la zi, adică la suprafața terenului: MODUL DE UTILIZARE/FOLOSIRE A TERENULUI. 
Dacă s-a identificat prezența în subteran a unei gamei variate de resurse minerale utile, inclusiv prezența gazelor de șist, resurse care au un mare preț de cost pe piața comercială, tehnologia fracturării hidraulice de mare volum prevede ca pe 1 kmp de teren, să se amplaseze circa 5 foraje verticale, din care se vor executa pe fiecare interval de adâncime la nivelul fiecărui foraj, în sistem radiar, de câte 18 foraje orizontale.
Suprafața de teren ocupată cu toate echipamentele necesare unei locații pentru un foraj în care se aplică tehnologii de fracturare/fisurare hidraulică, în funcție de litologia zonală, poate fi de circa 5 ha, sau 10 ha, respectiv între 50.000 mp și 100.000 mp.
Acest lucru înseamnă că pe 1 kmp de teren, (1.000.000 mp), se vor scoate din circuitul agricol între 25 ha sau 50 ha (250.000 mp respectiv 500.000 mp sau, sau mai bine de un sfert, dacă nu chiar jumătate din totalul suprafeței de teren). Această suprafață de teren va fi scoasă definitiv din circuitul agricol, indiferent dacă lucrările propriu-zise de foraj și extracție durează 5 ani.
La aceste suprafețe mai trebuiesc adăugate suprafețele de teren necesare amenajării drumurilor de acces la aceste sonde, drumuri care mai pot ocupa minim 20 ha sau 200.000 mp teren.
Acceptând promovarea unei astfel de tehnologii se pune întrebarea: CE DORIM SĂ PRODUCEM HRANĂ SAU GAZE DE ȘIST? întrucât peste 70% din suprafața unui kmp de teren agricol care prezintă bonitate excelentă a solului va fi scoasă teoretic din circuitul agricol pentru cel puțin 5 ani de zile, dar în realitate ea va fi afectată totalmente la nivelul bonității solului, peste 1.000 de ani.
Apoi trebuie să ne întrebăm: cine și cu cât urmează să fie despăgubit fiecare fermier pentru pierderea totală a producției agricole de pe aceste terenuri pe perioada de 5 ani cât se execută lucrările, cât și după terminarea lor când solul va prezenta o bonitate total neadecvată producției agricole?
Mai trebuie să ne întrebăm: ce măsuri compensatorii se vor lua pentru asigurarea necesarului de hrană a micului fermier specializat în producere a culturilor agricole tradiționale din care își asigura existența lui, a familiei și nu în ultimul rând a comunităților umane către care se îndreaptă valorificarea unei bune părți a producției agricole?
Mergând pe raportul cost-beneficiu, deci pe o estimare strict economică, valorificarea gazelor de șist (resursă care nu este destinată consumului casnic datorită toxicității lor, respectiv drept combustibil la aragaz, microcentrale de apartamente, sobe de încălzit etc), se constată că această resursă energetică nu este cu nimic economică sau rentabilă, comparativ cu veniturile obținute din valorificarea terenurilor pentru practicarea culturilor agricole tradiționale din zona respectivă.
Dacă se ia în considerare efectul impactului negativ al situației post-exploatare, când pe suprafața fostelor locații (25 ha sau 50 ha), solul a fost poluat în exces cu o mulțime de chimicale toxice și periculoase pentru sol, apoi pentru plantă, pentru animal și mai ales pentru om, respectiv și în situațiile ipotetice ideale când nu se produce nici un accident tehnologic la aceste sonde, rezultă că aceste suprafețe de teren sunt total compromise pentru agricultură pentru o perioadă mai mare de câteva secole, dacă nu chiar milenii.
Referitor la posibilitatea de reintegrare în circuitul agricol a drumurilor de acces la aceste sonde, trebuie să precizăm că pe ele se va practica timp de 5 ani un transport greu și foarte greu și agabaritic, cu mari și reale riscuri de contaminare a suprafețelor carosabile cu tot felul de produse chimice în stare solidă, lichidă sau păstoasă, cât și cu produse de balastieră.
Rezultă că se va realiza pe aceste căi de comunicație o tasarea excesivă a solului, concomitent cu deteriorarea totală a bonității lui, fapt care va genera ca și aceste suprafețe de teren (peste 20 ha) să fie scoase definitiv din circuitul agricol pe o perioadă mai mare de 100 de ani.
Raportând numai pierderile bonității solului din care rezultă pierderi considerabile la nivelul producției agricole pentru o perioadă de timp de peste 100 de ani, te întrebi este rentabil de promovat această tehnologie a fracturării hidraulice de mare și mic volum în condițiile în care exploatarea de gaze de șist se poate realiza maxim 5 ani, iar producția estimată în cea mai optimistă situație este sub 20% comparativ cu exploatarea gazelor naturale prin tehnologii tradiționale? Iată o întrebare majoră la care autoritățile române de reglementare trebuie să dea un răspuns corect și imediat. Dacă toată legislația națională, inclusiv legislația din domeniul protecției mediului, obligă pe toate autoritățile române să apere cu precădere interesele cetățeanului român și mai ales ale comunităților umane, te întrebi ce interese și mai ales ale cui interese apără aceste autorități.
Din această analiză rezultă clar că aceste autorități nu apără interesele cetățeanului român, cu toate că salariații acestor autorități sunt plătiți numai din taxele și impozitele românilor. În asemenea condiții putem să concluzionăm că aceste autorități au executat un act brutal de trădare a intereselor cetățenilor români, încălcând cu bună știință au încălcat toate prevederile legislației naționale de protecție a mediului și a sănătății umane.
Față de această grosolană nesocotire a rolului și mai ales al menirii pe care o are fiecare autoritate de reglementare sau administrativă în parte, este bine de știut că cetățenii României sunt nu numai îndreptățiți, dar și obligați de legile noastre naționale de a acționa sub toate modalitățile, chiar și în justiție pe linia delictului penal săvârșit atât instituția, cât mai ales personalul de specialitate din rândul autorităților care au emis avize, acorduri, notificări și autorizații pentru promovarea acestor tehnologii criminale, tehnologii care pun în pericol și distrug starea componenților mediului înconjurător, apoi viața sănătatea, libertatea, bunăstarea și proprietatea privată a cetățeanului român.
Acest act de sfidare a legii comis de către autoritățile de specialitate ale statului român săvârșite până în acest moment, în detrimentul cetățeanului și al comunităților românești, reprezintă și un grav atentat la siguranța națională a Românie, atentat care trebuie nu numai demascat și oprit de îndată, dar mai ales pedepsit aspru de legiuitor, pentru ca asemenea lucruri să nu se mai poată întâmpla în veci pe teritoriul țării noastre.
1836 cititori.
