Un monument uitat: Fântâna Dragonilor din Constanța

     DSC_0087Deși ne aflăm la 25 de ani de la prăbușirea regimului comunist din România în urma evenimentelor din decembrie 1989, trăim din plin moștenirile acestuia, în aproape toate domeniile vieții sociale și culturale. S-ar putea spune că un sfert de veac ar fi putut fi suficient pentru analiza impactului dictaturii asupra societății românești, dar evidențele ne contrazic. S-au făcut pași importanți, în primul rând datorită supraviețuitorilor-mărturisitori, dar și în urma înființării și activității unor instituții-cheie, și am în vedere aici Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității și Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc . Cu toate acestea, cercetări sociologice recente ne arată nivelul scăzut al cunoașterii și conștientizării efectelor regimului comunist, în special în rândul tinerilor. O politică educațională și memorială închegată întârzie să apară, existând suficiente explicații și motive pentru această stare de fapt, fără însă ca acestea să facă obiectul textului nostru. DSC_0180
     În ceea ce privește rolul pe care arhitectura ar putea și ar trebui să-l joace în cadrul politicilor de recuperare a memoriei, remarcăm înființarea în intervalul menționat a unui singur spațiu cu rol și destinație precisă – Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței din Sighet. Un muzeul național – fie el într-un spațiu memorial sau într-unul neutru, edificiu nou construit sau refuncționalizare a unui existent, dedicat represiunii, ideologiei, totalitarismului sau dictaturii, etc. – precum și binevenitele memoriale locale – Piteștiul, Jilava, Gherla, Aiudul, Târgul Ocna, Râmnicul Sărat și multe altele încă așteaptă! – întârzie să se arate. Constatăm și pornim de la situația existentă, explicațiile suplimentare aproape că nu-și mai au rostul. După cum vom vedea pe mai departe, există însă și altfel de spații, aproape necunoscute, care așteaptă încă să fie recuperate și valorificate.
      În cadrul cercetării “Arhitecții români și detenția politică”, din perspectiva breslei s-au dezvoltat trei direcții principale de restituire, probabil echivalente ca importanță. În primul rând, am reușit să poziționăm câțiva profesioniști la locul cuvenit în istoria breslei, arhitecți cu o carieră de excepție înainte de 1945, cvasi-necunoscuți astăzi (și) datorită episodului concentraționar . O contribuție importantă (spunem noi) o reprezintă completarea biografiilor unor iluștri maeștri, a căror operă este cunoscută și pe care-i omagiem, dar despre a căror suferință în temnițe și lagăre politice nu se cunoștea aproape nimic . Nu în ultimul rând, modul în care unii arhitecți întemnițați au fost folosiți din punct de vedere profesional în timpul detenției a fost o altă descoperire importantă, și avem în vedere aici în special lucrările la care au participat în timpul internării lor în coloniile de la Canalul Dunăre-Marea Neagră: Centrul de coordonare a lucrărilor de la Canal (Constanța) , Palatul Administrativ al Canalului (Poarta-Albă) , restaurarea cazinoului și edificarea complexului sportiv din Constanța. Au trudit aici, proiectând sau urmărind execuția, arhitecți precum G.M. Cantacuzino , Ioan Pușchilă , Ion Cristodulo, Ion Căpșuneanu, Constantin Joja , Virgil Marion , Virgil Antonescu , Pandele Șerbănescu , Arnold Otto , Helmuth Zeidner , Octavian Florescu sau Sorin Obreja .

     DSC_0182Planul economic cincinal pentru 1951−1955 prelua elemente din planurile anuale precedente, prevăzând finalizarea Canalului Dunăre−Marea Neagră, proiect analizat împreună cu extensiile sale arhitecturale de către Gustav Gusti. Alături de alte chestiuni tehnice, arhitectul amintea că: „Întocmirea proiectelor, atât de urbanism cât și a lucrărilor de arhitectură, trebuie să cuprindă complet și explicit indicațiile necesare descifrării și interpretării juste a planurilor pe șantier. Ultimile proiecte de execuție ce ne-au sosit la I.P.C., în dosare complete din U.R.S.S., constituie, prin bogăția și complexitatea planșelor, prin profunzimea cotelor și detaliilor, un exemplu ce trebuie urmat“ . În realitate, proporția majoritară a forței de muncă a fost reprezentată de „brațele speciale“ ale deținuților politici, unii dintre ei colegi arhitecți ai autorului articolului.
Mega proiectul comunist − real mormânt al burgheziei (și nu numai) − a prins contur în urma Hotărârii Consiliului de Miniștrii numărul 505 din 25 mai 1949. Scopurile oficiale urmăreau asigurarea unei legături mai rapide către mare și dezvoltarea economică a întregii zone. Scopurile neoficiale însă n-au întârziat să se arate, cel politic fiind lichidarea elitelor. Mai multe lagăre de muncă forțată au fost amplasate de-a lungul unui traseu care atingea 70 de kilometri, pornind de la Cernavodă și ajungând la Marea Neagră în portul Tașaul, înșirând coloniile Columbia (cu un efectiv care a variat între 1200 și 8000 de deținuți), Saligny (2000−8000 deținuți, majoritatea femei), Kilometrul 5 (2000 deținuți), Kilometrul 31 (1500 deținuți), Poarta Albă (10000−12000 deținuți), Galeș (3000 deținuți), Noua Culme (2000−7500 deținuți), Tașaul (1500 deținuți), Peninsula (6000−8500 deținuți) și Capul Midia (500−2500 deținuți) . Suplimentar au existat și colonii-anexă la Constanța, Eforie, Năvodari, Medgidia, Seimeni, Basarabi și Castelu. În mai 1949 se înființa Direcția Generală a Canalului, structură subordonată direct Consiliului de Miniștri, care cuprindea organe proprii de proiectare, consultare, avizare și execuție. Abia în septembrie 1952, după răsunătorul proces al sabotorilor, D.G.C. a fost trecută în subordinea M.A.I., crescând astfel și implicarea Securității . Cu toate acestea, comandanții coloniilor au fost încă de la început ofițeri M.A.I., secondați de adjuncți și ofițeri politici din Securitate. Paza era asigurată de trupe de Securitate dar, în unele locuri și momente, chiar și de trupe rusești. Munca consta în principal din excavarea manuală a pământului și transportarea acestuia cu roaba sau targa, încărcări și descărcări de vagoane, sfărâmarea pietrei, construcția de căi ferate, barăci și alte clădiri – inclusiv locuințe și clădiri administrative în orașele Poarta Albă și Năvodari, muncă în cariere de piatră și construcția digului de la Cernavodă, viitorul port al Canalului. Deși s-au introdus la un moment dat mijloace mecanizate, un procent de aproximativ 90% din deținuți a continuat să lucreze cu roaba, cazmaua și lopata .In our research entitled Romanian architects and political detention, the way some inprisoned architects were used from a professional point of view represented a significant discovery, in particular their work during their internment at the Danube – Black Sea Canal colonies. Among other things, the Sport and Cultural Complex in Constanța caught our attention, becouse of the illustrious names who have suffered and worked there, on one hand, but also becouse of the extraordinary memorial potential, on the other hand. Therefore, our text briefly tells the story of the imprisoned architects and is, at the same time, a plea for a memorial dedicated to the intellighentia decimated in those extermination camps.
Trebuie subliniat fără echivoc regimul de exterminare la care au fost supuși deținutii de la Canal, cel puțin din trei perspective. Mulți dintre ei veneau din penitenciare, după câțiva ani de temniță grea, înfometați și bolnavi, parte din ei destul de înaintați în vârstă, oameni obligați să muncească mult peste posibilitățile unuia liber și sănătos. Experiența a fost foarte dură chiar și pentru cei tineri și relativ recent arestați, dacă ne gândim la numărul mare de studenți și intelectuali obligați să presteze o muncă fizică grea, cu obligația de a îndeplini norme foarte mari. Un alt element pe care îl avem în vedere a fost aducerea la Canal și a deținuților de drept comun, mulți dintre ei fiind desemnați în funcții de supraveghere și control a muncii – brigadieri și pontatori – socotindu-se inclusiv că aceste categorii declasate pot fi recuperate prin muncă. Conform mărturiilor foștilor deținuți politici, apariția acestora la Canal nu a făcut decât să se înmulțească abuzurile, furturile, bătăile și chiar crimele, celebru în acest sens fiind brigadierul Marin Stănciugel . Un rol important a jucat și exportul reeducării de la penitenciarul Pitești, celebre în acest sens fiind brigăzile 13 și 14 din colonia Peninsula. Peste toate aceste considerente s-a suprapus regimul propriuzis de detenție, cantitatea insuficientă a hranei – și aceea socotită în funcție de îndeplinirea normei, lipsa asistenței medicale, condițiile improprii de cazare, îmbrăcămintea deficitară și chiar condițiile climaterice specifice zonei. Programul deținuților presupunea trezirea la ora 3.30 dimineața, spălatul și aliniatul pe platoul lagărului, numărătoarea, încolonarea pentru masă, plecarea la munca ce varia între 9 și 10 ore − ajungând chiar și la 12 ore pentru cei care nu-și realizau norma și erau pedepsiți sau pentru cei scoși la corvezi suplimentare în interiorul lagărului.

In our research entitled Romanian architects and political detention, the way some inprisoned architects were used from a professional point of view represented a significant discovery, in particular their work during their internment at the Danube – Black Sea Canal colonies. Among other things, the Sport and Cultural Complex in Constanța caught our attention, becouse of the illustrious names who have suffered and worked there, on one hand, but also becouse of the extraordinary memorial potential, on the other hand. Therefore, our text briefly tells the story of the imprisoned architects and is, at the same time, a plea for a memorial dedicated to the intellighentia decimated in those extermination camps.
In our research entitled Romanian architects and political detention, the way some inprisoned architects were used from a professional point of view represented a significant discovery, in particular their work during their internment at the Danube – Black Sea Canal colonies. Among other things, the Sport and Cultural Complex in Constanța caught our attention, becouse of the illustrious names who have suffered and worked there, on one hand, but also becouse of the extraordinary memorial potential, on the other hand. Therefore, our text briefly tells the story of the imprisoned architects and is, at the same time, a plea for a memorial dedicated to the intellighentia decimated in those extermination camps.

       În ceea ce privește complexul sportiv din Constanța, o sursă importantă este reprezentată de un articol din numărul 9/1954 al revistei Arhitectura RPR . Aflăm astfel că, pe un teren de aproximativ 40 de hectare, mărginit de străzile Primăverii, Doamna Florica și malul lacului Tăbăcăriei, în 1951 a început construcția Parcului de cultură și sport al orașului Constanța, inaugurat la 23 August 1954.DSC_0164Obiectul principal îl formează stadionul, care, atât în faza de proiect tehnic și de execuție, cât și ca anteproiect, a avut prioritate în ordinea de proiectare, fiind lucrarea în jurul căreia gravitează tot interesul, atât al compoziției cât și al realizării, ca scop imediat“ . Aceeași sursă detaliază în continuare: „În completarea elementelor arhitecturale care urmează a fi construite în etapa următoare, proiectul cuprinde, pentru susținerea ideii conducătoare din compoziție, un portic dominând turnanta de sud, exprimând o fațadă către exterior. Același portic va forma intrarea de onoare în stadion, constituind elementul de fațadă către parc. În aceeași parte, formând o esplanadă în terase, se află o largă piață care va spori efectul de monumentalitate al acestei intrări în stadion, contribuind la înfrumusețarea parcului. O fântână decorativă, din piatră cioplită și sculptată, având oglinzi și pânze de apă, agrementează această piață“ .

      Suplimentar, proiectul mai conținea un al doilea stadion mai mic (arenă), terenuri de antrenament, sală de gimnastică, bazin acoperit, bazin în aer liber, club nautic, poligon de tir, teatru în aer liber, restaurant și alte construcții cu rol în „agrementarea parcului, pentru a pune în valoare anumite puncte dominante sau pentru a marca motive arhitectonice, statui, adăposturi, pergole, alei monumentale, etc.“ . Într-un mod propagandistic – s-ar fi putut altfel?, articolul subliniază în final legătura dintre tradiția milenară a arhitecturii clasice-mediteraniene și ambianța noii societății comuniste, dar și principalii beneficiari ai edificiului: masele – în fond, unul din obiectivele realismului-socialist practicat în epocă: munca voluntară și participarea maselor, atât la realizare cât și la exploatarea ulterioară, exemplu semnificativ în acest sens fiind realizarea stadionului 23 August din București. Ceea ce nu ne spune autorul articolului, de altfel nici nu avea cum să o facă, este că forța de muncă folosită a fost reprezentată de cei condamnați (sau internați) politic .
În ceea ce privește proiectarea, nu este încă clar cât de mult au fost implicați arhitecții deținuți, cu siguranță însă aceștia au răspuns în mare măsură de buna execuție. Se pare că – într-o variantă de început cel puțin – proiectele au fost realizate de către Institutul de Proiectări și Cercetări Tehnologice, printre arhitecții civili angajați numărându-se Dan Iovănescu, Marcela Pușchilă , Eremia Petrișor , Constatin Celăreanu și alții, cu toții supervizați de Octav Doicescu . În ceea ce privește arhitecții întemnițați, șef al biroului tehnic era Ioan Pușchilă, secondat îndeaproape de G.M. Cantacuzino, Virgil Antonescu, Pandele Șerbănescu, Constantin Joja și studentul arhitect Sorin Obreja. Un supravieţuitor îşi aminteşte cum „duminca noi stăteam încuiaţi în baraca de lângă stadion şi venea tineretul, tineretu’ progresist, comunist, şi să poza pă la vagoneţi. Și apăreau în gazetă informaţii că Stadionu’ Constanța e făcut dă tineretu’ Constanței care lucrează voluntar şi face şi drege; să pozau la vagoneţii unde transpiram noi“ . Un alt deţinut povesteşte: „aveam normativul în faţă, cronometrul, aveam coeficientul de preţ, cantitatea de la adâncimea la adâncimea şi în felul acesta am normat manopera pentru şase stâlpi. A fost muncă multă la stadion şi la fântână. Aproape 300 de deţinuţi lucrau acolo, dar alţi vreo 200 ciopleau piatra la cariera de la Adis-Abeba, punctul lor de lucru special. Toţi aceştia erau elita, intelectuali recalificaţi, poeţi, scriitori, oameni politici, medici, avocaţi“ . Un al treilea fost deținut evocă și el episodul stadionului: „Pe Mustaţă fiinţează «Satul African», de fapt nişte şoproane improvizate, acoperite cu carton asfaltat, adăposturi sub care lucrează «cioplitorii» în piatră, care au acum o comandă de artă: piesele decorative ale noului stadion sportiv Constanța. În paralel cu executarea prin meşteşugul cioplirii pietrelor a tot ceea ce era necesar pentru un stadion sub aspect strict utilitar, aici meşteşugarii îşi ridică munca la exigenţele artei: delfini, şerpi, frize cu ornamente florale, etc., cioplitorii tinzând să urce cu vârfurile meseriei lor în categoria sculptorilor. N-avem voie să pătrundem acolo, dar tragem cu ochiul şi ne gândim că truda unor fraţi de-ai noştrii va împodobi Constanța cu un stadion unic prin originalitatea ansamblurilor şi prin gustul rafinat, pentru că proiectanţii sunt şi arhitecţi deţinuţi, unii dintre ei cunoscuţi, precum Constantin Joja de pildă“ . DSC_0042După plecarea lotului de deținuți politici de pe șantierul stadionului, arhitectul Pușchilă trăia sentimente contradictorii, fiind mândru, pe de o parte, de ceea ce realizaseră proiectanții și cioplitorii, dar amărât din cauza faptului că munca lor era deja exploatată propagandistic de regimul comunist .
Odată desființat marele șantier al canalului, stadionul din Constanța a intrat într-un parcurs normal, fără ca rolul propagandistic (alături de cel sportiv) să lipsească din evoluția sa naturală. Mai interesant este însă (din perspectiva arhitecturii memoriei) destinul fântânii dragonilor, obiect rămas nealterat, pe întreaga perioadă a regimului comunist, ba chiar până în prezent. Reluând o idee anunțată la debutul acestui text, considerăm că o politică de recuperare a memoriei trebuie să se bazeze pe o rețea de monumente și memoriale, cele mai multe la „locul faptei“, pentru a putea pune în valoare un element indispensabil unui astfel de efort, ceea ce arhitecții (dar nu numai) ar numi „caracterul autentic“. Ridicată pe suferința și priceperea deținuților politici în anii „obsedantului deceniu“, fântâna dezvoltată pe o serie succesivă de terase s-a salvat inclusiv de la vânătoarea imobiliară din anii 2000, astăzi prezentându-se drept un obiectiv ce merită (poate chiar trebuie) transformat într-un memorial dedicat intelectualității întemnițate la canal, cu accent pe arhitecți. Ideea nu este nouă de altfel, un fost deținut amintint în memoriile sale următoarele: „Mă gândesc că nu există în România un monument mai reprezentativ al muncii şi îndemânării lor, al suferinţelor lor, ca acest stadion-amfiteatru din piatră şi Fântâna Dragonului. Ele ar trebui să fie totdeauna proprietate publică şi protejate ca atare, cu numele lor dălțuite în piatră. Fântâna poate fi chiar acest mausoleu“ .
Promovăm astfel un asemenea demers, care ar trebui să debuteze cu încercarea de clasare ca monument a fântânii și ansamblului înconjurător. Activități civice și culturale ar trebui să reaîmprospăteze memoria constănțenilor, în acest sens filiala locală a Ordinului Arhitecților din România declarându-și deja sprijinul. Sperăm ca și acest articol să-și aducă contribuția la reușita demersului final – un memorial al Canalului la Constanța, fântâna dragonilor urmând să devină cu adevărat un monument reprezentativ al muncii, îndemânării și suferinței deținuților politici.

dr. arh. Vlad MITRIC-CIUPE

(“Fântâna Dragonilor din Constanța. Un monument uitat” in Mircea Ciubotaru, Aurica Ichim, Lucian Valeriu Lefter (coord.), Monumentul XVI, Partea I, Lucrările celei de-a XVI-a Ediții a Simpozionului Național Monumentul – Tradiție și Viitor, Iași, 2014, pp. 661-672, Editura Palatul Culturii, ISSN 1844-9042, Iași, 2015)
  Sorry, there are no polls available at the moment.

4382 cititori.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.