Zece ani de la moartea “Bădiei”, mai nenorociți: marele actor Ernest Maftei ar fi putut fi astăzi arestat!

  

    La data de 6 martie, Ernest Maftei, geniu naţional al artei dramatice, naţionalist şi caracter integru, ar fi împlinit vârsta de 96 ani. I s-ar fi interzis astăzi să vorbească liber prin legea 217, prin conspirația imbecililor; a înfruntat toate dictaturile unui veac cu riscul morții, greu de imaginat că vreo lege i-ar fi ferecat crezul și povestea vieții. Ar fi glumit cu cei pe care îi îndrăgea dar ar fi luptat cu demnitate și determinare împotriva actualei clase politice. Deși a fost apreciat ca unul dintre cei mai populari actori ai cinematografiei românești, viața acestuia a fost cu mult mai fascinantă decât multe filme în care a jucat cu pasiune și talent. Nu au circulat pe facebook citate din profunzimea sufletului de Don Quijote într-o societate tremurândă sub semnul cumințeniei lui Sancho Panza, nu i s-au difuzat filmele, nu s-au făcut dezabateri la ore târzii despre memoriile sale: este certitudinea victoriei spiritului unei generații asupra istoriei.

Zece ani de temniță și riscul morții nu i-au afectat loialitatea față de Mișcarea Legionară

     S-a născut la 6 martie 1920, în comuna Prăjeşti, în apropiere de Bacău. La Şcoala Normală din oraș a debutat cu versuri în revista „Liliacul”, editată împreună cu alți patru colegi. În adolescență intră în Frăţia de Cruce(structură anticomunistă a Mișcării Legionare) al cărei lider devine la vîrsta de doar 17 ani. Aceasta fusese amenajată într-o clădire în care funcționase o școală normală de învățători pentru Basarabia, iar astăzi adăpostește una dintre secțiile Spitalului Județean din zonă. Depistat de agenții Siguranței, în timpul dictaturii Regelui Carol al II-lea, a fost închis mai întâi la Miercurea Ciuc și transferat apoi în lagarul de la Vaslui. Pe 21 septembrie 1939, asistă la un masacru care l-a marcat și pe care l-a relatat în numeroase rânduri: împușcarea a 31 de membri și simpatizanți legionari. A scăpat cu viață din acel carnagiu doar cu ajutorul lui Dumnezeu, în condițiile în care tiranul amintit ordonase să fie ucisă, la întâmplare, fiecare a zecea persoană depistată le legături cu Mișcarea Leagionară. Scenele de coșmar pe care le-a trăit le-a relatat într-un interviu, în 2003: “S-a primit ordin ca jumătate dintre deținuții lagărului să fie împușcați. Și comandantul închisorii i-a adunat pe toți în spatiul îngust dintre celule, a ordonat să se așeze într-un rând și acolo, în fața celorlalți, fiecare al zecelea deținut era împușcat în cap”. Ștefan Plugaru, autorul mai multor cărți despre legionari, relata despre teroarea și crimele suferite de legionari în acei ani: “Aici, la Miercurea Ciuc, la Râmnicu Sărat și în alte locuri, oamenii erau măcelăriți și mureau fie că aveau vreo vină, fie că nu”.

Ernest Maftei (foto Dinu Lazar)
Ernest Maftei (foto: Dinu Lazar)

    Bădia relata că, în momentul în care a primit ordine, în calitate de lider legionar, de la București, să ridice 136 de evrei suspectați de activități comuniste și subversive, i-a preluat pe toți cei din listă și i-a ascuns la Prăjești unde îi angajase la cariera de piatră care aparținea tatălui său. În urma acestei acțiuni tatăl său este arestat mai târziu și încarcerat. Despre asasinarea lui Nicolae Iorga relata că în acele momente se afla cu Horia Sima în aceeași mașină și că au ajuns prea târziu la Vălenii de Munte, după ce aflaseră că viața acestuia era în pericol.

A scăpat de secera morții împreună cu un alt condamnat pentru legionarism, Mircea Eliade!

    Printre cei care urmau să fie executați la Vaslui s-a numărat și viitorul faimos scriitor, filozof și cercetător în domeniul istoriei religiilor, apreciat în toate universitățile de pe mapamond, Mircea Eliade; coleg de detenție la Miercurea Ciuc cu Ernest Maftei, tot pentru apartenența la legionarism, a scăpat cu viață doar după ce a fost transferat în ultimul moment la Spitalul Militar Brașov. Potrivit profesorului Dan Ravaru, salvarea lui Eliade a fost incertă până în ultima secundă: a fost salvat și de acolo, cu o zi înainte de masacru, fiind mutat la Sanatoriul Moreni iar cei 15 legionari internați în saloanele medicale au fost executați în curtea spitalului respectiv.
Pentru activitatea sa legionară din tinerețe, Ernest Maftei a fost judecat de treisprezece ori și de fiecare dată a fost achitat. Cu toate acestea, a suferit zece ani de închisoare pentru loialitatea sa față de legionarism de care nu s-a dezis niciodată.

Din masacrele carliste în închisorile antonesciene, apoi…comuniste. Nu l-a iertat nici Iliescu.

    După fuga lașă a lui Carol al II-lea din ţară, între 1941 şi 1945, a urmat Conservatorul de Muzică şi Artă Dramatică din Iaşi. Crezul său îl expune însă în studenţie persecuţiilor altei dictaturi, cea a dictaturii militare antonesciene: a fost arestat şi condamnat pentru apartenenţa sa totală la Mişcarea Legionară, dar a fost achitat de fiecare dată. A urmat o altă serie de încarcerări la închisorile Galaţi, Jilava şi Văcăreşti. După război tînărul patriot ajunsese şomer, fiind hăituit în continuare pentru idealul său. A jucat la Teatrul Poporului sub pseudonimul Erman Valahu. A primit Meritul Cultural clasa I, la care, însă, a fost nevoit să renunţe, din prudență, pentru a nu se deconspira. Invadarea României de către comunişti a însemnat pentru Ernest Maftei începutul unui alt şir de persecuţii: arestat şi condamnat la temniţă scapă iar printr-o minune de la moarte. Pentru talentul este scos din lagăr, dar montorizat permanent de Securitate. A fost judecat de către comuniști de mai multe ori însă a fost achitat de fiecare dată la intervențiile evreilor salvați de el și care au depus mărturii pentru a-l ajuta. Pentru a scăpa de opresiunile comuniste preia numele de Irimia Valahul.

Ar fi fost astăzi interzis prin legea 217. Mulți evrei care l-au îndrăgit nu mai pot depune mărturie despre legionarul care i-a ajutat

    Bădia a participat activ la evenimentele din 21 decembrie 1989 apărând în fața demonstranților cu un steag din care decupase și aruncase stema comunistă. S-a implicat la manifestaţia anticomunistă din Piaţa Universităţii: în acea noapte, la baricada de la Intercontinental, a reuşit să ia două pistoale mitralieră dintr-un TAB cu care a pătruns în sediul C.C. al P.C.R., după fuga lui Ceauşescu. În septembrie 1993, în timpul puciului de la Moscova, la radio Deutche Welle a fost nominalizat al cincilea pe presupusa listă a celor mai periculoşi anticomunişti, făcută de autorităţile de la Bucureşti. Rămîne memorabil răspunsul lui Ernest Maftei: „Hai că-s porci! Tocmai pe locul cinci şi nu pe primul?”. Nemulțumit de preluarea puterii de către foștii nomenclaturiști, a participat la protestele din iunie ’90… alt moment trist când a fost bătut și lăsat inconștient pe malul Dâmboviței de unde a fost salvat ulterior de către un trecător. Rămâne astăzi amenințător blestemul său împotriva liberalilor, psd-iștilor, elie-wieziștilor, corupților și penalilor gardieni ai visurilor sale:

„Blestem

Inghiţi-v-ar pământul, Gloabe!
Ce-aţi legănat ţara pe dric.
Şi mi-aţi pus neamu-n patru labe,
Ajungă-v-ar blestemul biblic!

Pe cel ce-i încă bolşevic,
L-aş vinde-n lanţuri la tarabe.
Ei! Care ai nevoi de gloabe!
Să le-nhămaţi la cîte un dric?

Vreţi iar să ne târâm şoltîc?
Cu gândul şters şi priviri oarbe?
Orbecăind ca nişte zoabe?
Abia cerşind un firfiric?
Fire-aţi ai dracului de Gloabe!”

Un rol mai fascinant decât toate celelalte!…

    A debutat în 1953, în filmul “Nepoții gornistului”, apoi „Desfăşurarea” iar viața și-a dedicat-o micului ecran. Va deveni unul dintre cei mai populari actori români. Alături de Colea Răutu şi alte nume sonore ale scenei româneşti, înfiinţează Uniunea Cineaştilor din România. A avut un palmares impresionant, peste 200 filme! Printre peliculele în care a jucat la începutul carierei amintim: „Desfăşurarea\” (1954), „Valurile Dunării\” (1959), „Tudor\” (1962) şi „Neamul soimăreştilor\”, în 1964. Au urmat roluri importante în filme de referinţă ale cinematografiei naţionale: „Reconstituirea\” de Lucian Pintilie, „Dincolo de nisipuri\”- Radu Gabrea, „Duhul aurului\” – Dan Piţa sau „Ştefan cel Mare\” al lui Mircea Drăgan. A scris trei piese de teatru și poezii. A iubit femeile dar nu a fost căsătorit decât o singură dată, din rodul acestei iubiri s-a născut Gheorghe Maftei, artist plastic cunoscut.
    La vîrsta de 86 de ani, Ernest Maftei continua să fie un exemplu de demnitate, ignorînd „tentaţiile” mediocrităţii: în decembrie 2005, a refuzat oferta de a juca într-o telenovelă românească de o calitate îndoielnică, refuzând cei 300 euro pe zi. A refuzat premiul „Cel mai bun român” pe 2005, pentru că între cei nominalizaţi se numărau politicieni şi oameni de show de nivel submediocru. S-a stins din viaţă după o grea suferinţă, la 19 octombrie 2006, din cauza unui cancer pulmonar.
     Un luptător cu o forță interioară extraordinară, „Bădia” şi-a înţeles viaţa ca pe o misiune în slujba neamului pe care l-a iubit necondiţionat, în ciuda suferinţelor pătimite din cauza legionarismului său. Rămîn memorabile versurile pe care Ernest Maftei le-a scris în primele clipe ale Revoluţiei, cînd a ieşit să salute din nou libertatea și sărutul morții: „În lutul greu din care am plecat/ Am frămîntat simţire./ Din ură am clădit iubire./ Între seninul din Înalt/ Şi jalnicul de jos / Mereu m-am întors /În lutul greu din care am plecat. /N-am fost învins, dar nici n-am cîştigat. / Mi-e barba albă, încîlcită, roasă./ Părinte, o să vin curînd acasă…”.
    Cei care se orientează în bezna timpurilor doar după scânteia libertății, a iubirii de Neam și Dumnezeu, să știe că pot culege lumină dintr-un mormânt de la Cimitirul Bellu!

866 cititori.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.