Regia Patrimoniului de Stat ( RAPPS) încearcă să scoată milioane de euro din vânzarea unor imobile moștenite de la regimul comunist. Printre active, la poziția nr. 32 (LISTA IMOBILELOR CARE POT FI VÂNDUTE IN CONDIŢIILE ART.8 alin.(5) – (7) * din OUG.15/2013. ACTUALIZATĂ la 18 ianuarie 2016) se află și hotelul Triumf, o clădire superbă, monument istoric, de pe șoseaua Kiseleff, ridicată în anul 1935 după planurile arhitectului care a proiectat şi Arcul de Triumf.
Comentând știrea de mai sus, jurnaliștii afirmă că, inițial, imobilul a oferit adăpost angajaţilor Băncii Naţionale, camerele fiind chiar și astăzi destul de reduse ca dimensiuni. Aflăm din articolele și reportajele cu pricina că, hotelul care are o suprafaţă de 6000 mp vine la pachet cu o curte de 15.000 de metri pătrati. Fiind înconjurat de ambasade și reprezentațe diplomatice, peste drum, Triumf s-a învecinat multă vreme și cu reședința ambasadorului SUA la București. Când vine vorba despre destinația clădirii în perioada comunistă, comentatorii se mărginesc a spune că Triumf a intrat în patrimoniul PCR, fiind folosit pentru cazarea oficialilor străini. Și cam atât.
Au evitat cu mare grijă perioada în care actualul hotel Triumf a găzduit sediul central al Direcției Generale de Informații Externe (devenit ulterior Departamentul de Informații Externe) din cadrul Securității comuniste. Mai precis, clădirea din Kiseleff a fost unul dintre primele sedii oficiale ale spionajului extern românesc desovietizat. Deconspirat de numeroase trădări, în special de “căderea” celebrilor spioni Nicolae Ciuciulin și Constantin Horobeț în RFG, în iulie 1958 (foști colegi cu generalul Ion Mihai Pacepa), sediul DGIE din Kiseleff a fost abandonat și reamenajat ca hotel, apoi a fost lăsat în grija Gospodăriei de partid. Astăzi figurează în gestiunea RAPPS. Așa spun unii.
“După o serie de trădări, sediul vechi al Departamentului de Informaţii Externe a fost abandonat şi reamenajat. A devenit hotelul Triumf de pe şoseaua Kiseleff, aparţinând Gospodăriei de partid, azi în gestiunea RAPPS. În acel moment s-a luat hotărârea mutării sediului principal al DIE într-o clădire corespunzătoare, alegându-se sediul unei foste bănci interbelice de pe strada Batiştei, care prin construcţie oferea tezaurului DIE, condiţii optime (la subsol) de păstrare a documentelor instituţiei. Documentele nu stăteau pe birouri, ci erau stocate în subsol. De aici şi denumirea de “Bancă” dată acelui sediu care găzduieşte în prezent ICCJ. Denumire conspirată pentru sediul central. În scurt timp şi acest sediu a fost deconspirat, drept pentru care, în Bancă nu mai acţiona decât conducerea instituţiei, cunoscută oficial ca atare şi serviciile de logistică, nu cele operative.”, povestește un fost spion extern care a activat sub acoperire diplomatică la Națiunile Unite.
Se pare că, în materie de sedii, Securitatea prefera sediile vechilor bănci. Mutarea centralei DIE s-a făcut într-o clădire “corespunzătoare”, alegându-se sediul unei fostei banci interbelice de pe strada Batistei, actuala clădire a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Prin modul de construcție, structura “Băncii” oferea tezaurului DIE condiții optime de păstrare a documentelor clasificate la subsol.
Datorita trădărilor repetate din anii ‘70, chiar și acest sediu a fost deconspirat. Așa că s-a luat hotărârea ca în Bancă să nu mai funcționeze decât conducerea oficială a instituției și serviciile de logistică.
Mese oficiale garnisite cu filaj și înregistrări
După mutarea sediului DIE în clădirea de pe strada Batiștei, hotelul Triumf a fost folosit în continuare de spionajul extern pentru cazarea unor persoane de interes pe care le înregistrau și le filmau prin metode specifice.
Rapoartele cadrelor DIE, recent desecretizate, vorbesc despre unul dintre obișnuiții restaurantului din incinta hotelului – celebrul nomenclaturist Ștefan Andrei, fost ministru de externe ceaușist.
Un fragment din raportul șefului de cabinet al generalului Ion Mihai Pacepa (adjunctul directorului Departamentului de Informații Externe) descrie modul în care se organiza filajul și înregistrarea celor care călcau pragul hotelului și al restaurantului din incintă.
1978 august 26.
Raport al maiorlui de securitate Vasile Pop, șeful de cabinet al generalului Ion Mihai Pacepa, despre modul de lucru și obiceiurile acestuia din urmă.
Raport
Subsemnatul maior de securitate Pop Vasile din U.M. 0920 raportez:
Am lucrat la cabinetul lui Pacepa Mihai din septembrie 1969. Raportez că până în anul 1973 sau începutul anului 1974 am lucrat singur, după care a fost adus la acest cabinet și plutonierul major Popescu Ion cu care, după ce s-a inițiat în munca de cabinet, am lucrat în ture…
În activitatea pe care am desfășurat-o la acest cabinet, în câteva rânduri am primit ordin de la Pacepa să organizez mese (de regulă la hotelul ,,Triumph” de pe Șos. Kisselef), unde în corpul din stânga era o sală de mese (se spunea că o folosește tov. Andrei Ștefan). La aceste mese știu că participau delegația Fokker din care nu lipsea Spitra, care știu că împreună cu col. Dumitriu au inițiat această acțiune.
De asemenea, la aceste mese mai participau, de regulă, în afară de nemți și Pacepa Mihai, ministru adj. Stanciu, colonel Suciu Gheorghe (care preluase această problemă de la col. Dumitriu).
Raportez că nu cunosc ce se discuta deoarece se vorbea în limba germană și, în altă ordine de idei, atât eu cât și conducătorii auto stăteam într-o cameră alăturată.
Ca un aspect deosebit legat de această problemă raportez că în iarna anului 1977—1978 într-o seară, am primit ordin de la Pacepa să merg la ,,Triumph”, unde să ajut la organizarea unei mese cu tov. de la Ministerul Comerțului Exterior. Am mers acolo și l-am găsit pe tov. Lungulescu de la Protocol MCE.
După câteva minute a bătut cineva la ușa de la intrare în hotel. Mergând am recunoscut pe tov. Hedeșiu și care era însoțit de o tovarășă. I-am adus înăuntru și acesta mi-a spus că are sarcina să instaleze o tehnică de ascultare în sala de mese unde urma să sosească delegația Fokker împreună cu tov. ministru adj. Stanciu Constantin.
Am luat toate măsurile ce s-au impus pentru a le crea condiții să introducă tehnica de ascultare fără ca să observe personalul de serviciu sau Lungulescu, după care i-am instalat într-o cameră alăturată, de unde au făcut ascultarea și înregistrarea.
Tot așa s-a procedat când a fost retrasă tehnica. Cunosc că a doua zi dimineață i-a fost prezentată lucrarea lui Pacepa și că benzile cu înregistrarea au rămas câteva zile la acesta după care la insistențele tovarășului Ionescu Mihai (de la UM 0920/”O”) le-am cerut lui Pacepa și i-au fost predate. Nu cunosc dacă acestea mai sunt sau nu.
2370 cititori.
